Un pasager a deschis ieșirea de urgență a avionului, după ce a confundat-o cu ușa de la toaletă

Data publicării:
avion
Foto: Aero Pixels/Wikipedia Commons

Un pasager al unui avion Pakistan International Airlines, care efectua un zbor pe ruta Marea Britanie - Pakistan, a provocat întârzieri uriașe, după ce a deschis ușa destinată ieșirii de urgență, în încercarea de a ajunge la toaletă, relatează CNN.

Zborul 702, operat de compania Pakistan International Airlines (PIA), trebuia să decoleze de la Manchester, Regatul Unit, cu destinația Islamabad, Pakistan, vineri, dar a avut o întârziere de șapte ore, a anunțat compania aeriană.

Patruzeci de pasageri au fost dați jos din avion, a precizat compania, adăugând că din cauza incidentului „toboganul destinat ieșirii s-a declanșat automat”.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat pentru CNN că pasagerul a deschis ușa crezând că este cea de la baie și că niciun alt pasager nu a fost afectat de acest incident.

Reprezentanții Aeroportului Manchester au refuzat refuzat să comenteze incidentul de vineri-seară.

În mai, un pasager în vârstă a fost arestat și reținut în provincia chineză Shandong, din estul țării, pentru punerea în pericol a aparatului de zbor, după ce a încercat să deschidă o ieșire de urgență, în timp ce avionul staționa.

În aparenta încercare de a evita coada de la debarcare, pasagerul, identificat după numele său de familie, Song, a deschis o ușă de urgență situată lângă locul lui, după ce avionul a aterizat.

În februarie 2018, una dintre ușile pentru ieșirea de urgență a unui avion Dana Airlines s-a desprins, în momentul în care aeronava aterizase în capitala Nigeriei, Abuja.

Ola Orekunrin, un doctor din Lagos, a postat pe Twitter un mesaj potrivit căruia „ușa de ieșire s-a desprins” din aeronava nigeriană, când cursa lor dinspre Lagos, de la ora 6:48, a aterizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri