Video Un câine încă își așteaptă stăpânul în fața spitalului la câteva luni după ce acesta a murit

Data actualizării: Data publicării:
caine
Un câine încă își așteaptă stăpânul în fața spitalului la câteva luni după ce acesta a murit FOTO: captură video X/ ANI

Un câine stă de câteva luni în fața unui spital din India, acolo unde și-a condus și văzut stăpânul pentru ultima dată, așteptând ca acesta să se se întoarcă.

Timp de 4 luni, cățelul nu a plecat deloc din fața spitalului districtual din Kannur, statul Kerala, acolo unde s-a despărțit de stăpânul, potrivit The Independent.

În primele zile de după moartea proprietarului a refuzat să mănânce și nu a făcut nimic altceva decât să se uite fix la ușile încuiate de la intrarea în morgă.

„Un pacient a venit la spital în urmă cu patru luni și câinele lui îl însoțea. Pacientul a murit și câinele a văzut că proprietarul este dus la morgă", a declarat Vikas Kumar, angajat al spitalului.

Acum, cățelul este hrănit și îngrijit de angajați, care i-au dat și un nou nume – Ramu.

„Câinele simte că proprietarul este încă aici. Nu părăsește deloc acest loc”, a mai spus Kumar.

Angajații cred că trupul neînsuflețit al stăpânului a fost scos printr-o altă ieșire și din acest motiv cățelul trăiește cu senzația că acesta s-ar afla încă în spital.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Administratorul spitalului spune că în momentul în care și-a dat seama că acel câine nu voia deloc să părăsească perimetrul din fața morgii a încercat să afle identitatea pacientului pe care l-a însoțit, însă a întâmpinat probleme. După un timp nici nu s-a mai gândit la asta, mai ales că Ramu depășise perioada complicată și a început să mănânce. Maya Gopalakrishnan, medic, spune că lui Ramu îi place mult mâncarea gătită, cu ouă și pește.

De curând a început să facă mici excursii și merge câțiva metri, până în fața secției de fizioterapie. Se întoarce însă în fața morgii în scurt timp. Angajații au mai observat că Ramu nu se amestecă cu alți câini fără stăpân și este destul de pretențios la mâncare, ceea ce le-a sugerat că a fost bine îngrijit.

Povestea câinelui, care amintește de legendarul Hachiko din Japonia, s-a viralizat pe rețelele sociale, lumea fiind deosebit de impresionată de devotamentul lui Ramu.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românca de o frumusețe răvășitoare, care a cucerit scena și ecranul: Ioana Bulcă, victima unei mari frământări
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Jeremy Allen White, lăudat de Bruce Springsteen pentru rolul din „Deliver Me from Nowhere”: „Cântă foarte...
Adevarul
Pedeapsa primită de un bărbat care a forțat o minoră bolnavă și orfană să se prostitueze, câștigând de pe...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Aubrey Plaza, prima reacție după moartea soţului ei, regizorul Jeff Baena: „Aceasta este o tragedie...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Zendaya şi Tom Holland s-au logodit. Inelul cu diamant impresionant, pe care ea l-a purtat la Globurile de...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...