Video&Foto Un bărbat paralizat de 10 ani poate merge din nou după implanturi în creier și măduva spinării

Data publicării:
foto
Sursa foto: Neurorestore / Jimmy Ravier

Un bărbat care a rămas paralizat în urmă cu 10 ani a reușit să se ridice și să meargă cu un cadru după ce doctorii i-au implantat un dispozitiv care citește undele cerebrale și trimite instrucțiuni măduvei spinării pentru a activa mușchii, scrie CNN.

Lui Gert Jan Oskam, în vârstă de 40 de ani, i s-a spus că nu va mai merge niciodată după ce și-a rupt gâtul într-un accident petrecut în China. Cu toate acestea, de la operație, bărbatul a reușit să urce scări și să parcurgă distanțe de peste 100 de metri odată. "Puntea digitală" între creier și măduva spinării este reușita unei echipe de oameni de știință din Elveția care participa la un program care urmărește să dezvolte o interfață capabilă să ajute oamenii paralizați.

Sursa foto: Neurorestore / Gilles-Weber
Sursa foto: Neurorestore / Gilles-Weber

 

Doctorul Grégoire Courtine și colegii săi de la Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne au dezvoltat și implantat o interfață care produce o legătură neurologică directă între creier și măduva spinării. Implanturile din creier umăresc intențiile de mișcare, care apoi sunt transferate wireless unei unități exterioare de procesare purtată de pacient sub forma unui rucsac.

Intențiile sunt apoi traduse în comenzi și trimise de unitatea procesare celui de-al doilea implant, care stimulează musculatura.

Cazul a fost publicat miercuri în revista Nature și subliniază succesul înregistrat pentru un bărbat din Olanda care participă la program.

Gert-Jan Oskam a rămas paralizat în urmă cu 10 ani, nemaifiind capabil să își miște picioarele, mâinile și trunchiul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

"Mi-am dorit să pot merge din nou, și am crezut că este posibil", le-a declarat Oksam jurnaliștilor. "Acum trebuie să învăț să merg normal din nou, în mod natural, pentru că așa funcționează sistemul".

Oskam spune că poate merge cel puțin 100 de metri, în funcție de zi, și poate sta drept fără să se susțină cu mâinile timp de câteva minute. Spune că progresul acesta l-a ajutat în viața de zi cu zi. Spre exemplu, el spune că recent avea nevoie să fie ceva vopsit, dar nu găsea o persoană să îl ajute, așa că s-a ridicat și a vopsit el.

Cercetările anterioare au arătat că impulsuri electrice direcționate corespunzător pot stimula zonele din picioare necesare mersului. Noua tehnologie permite mișcări mai naturale și o adaptare mai bună la diferite medii, pentru că reface legătura dintre două zone ale sistemului nervos central.

Gert-Jan Oskam a mai avut implantate dispozitive de stimulare, însă acestea aveau nevoie de mișcare pentru a declanșa stimularea. "Acum, pot face ce vreau, când mă decid să fac un pas stimularea se activează", spune el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Doctorul Grégoire Courtine spune că acest fel de stimulare este diferit pentru că Oskam are "control total asupra simulării, adică se poate opri, poate merge, poate urca scări".

Conexiunea dintre cele două implanturi a rămas stabilă de peste un an, inclusiv perioada petrecută de pacient acasă. Mersul independent, cu ajutorul "punții digitale", l-a ajutat pe Oskam să redobândească suficientă putere să facă câțiva pași și când dispozitivul este oprit.

Gert-Jan Oskam a fost primul participant la studiu, însă cercetătorii sunt încrezători pentru viitor. Ce își doresc acum este să reducă dimensiunea sistemului, astfel încât să fie ușor de transportat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...