Un bărbat chilian a fost dat afară din casă de soție, după ce Biroul de Stare Civilă l-a înregistrat din greșeală ca fiind tatăl a doi copii venezueleni pe care nici măcar nu i-a văzut vreodată.
Până la începutul acestei luni, Leonardo Sepúlveda Rodríguez, un bărbat de vârstă mijlocie din Santiago, Chile, s-a bucurat de o viață liniștită și împlinită alături de soția sa, cu care este căsătorit de 30 de ani, și de cei doi copii ai lor. Dar totul s-a năruit pe 5 iulie, când fiul lui s-a dus la Biroul de Stare Civilă pentru a obține niște documente și a aflat că tatăl său, Leonardo, recunoscuse doi copii venezueleni. Acesta și-a sunat tatăl ca să-l confrunte, dar situația s-a complicat și mai tare. Tatăl a negat, a spus că nici măcar nu călătorise în străinătate, darămite să conceapă doi copii în Venezuela, dar nici nu a putut să explice cum a ajuns în această situație și nimeni nu l-a crezut când a spus că s-a făcut o greșeală. Toată povestea a creat mare tensiune în familie, iar soția lui, simțindu-se trădată și mințită, l-a dat afară din casă, relatează chvnoticias.cl.
„Prejudiciul adus mie și familiei mele este inimaginabil”, a spus Leonardo Sepúlveda Rodríguez. „Până pe 5 iulie mergeam acasă, îmi îmbrățișam copiii, soția și nepoții. Sunt cei pe care îi iubesc cel mai mult, iar acum nu mai pot face asta.”
Mama lui Leonardo spune că soția lui nu l-a crezut nicio clipă că el nu are nicio legătură cu cei doi copii, că la mijloc este vorba de o greșeală și i-a cerut să vină la ea cu dovezi palpabile. Pentru că barbatul n-a putut să facă asta, i s-a spus să-și facă bagajele și să plece.
Ulterior s-a dovedit că viața de familie a lui Leonardo a fost distrusă de o eroare fonetică. Numele său este foarte asemănător cu cel al lui Leonard Rodríguez Sepúlveda, un cetățean venezuelean cu doi copii, numai că funcționarii publici i-au înregistrat ca fiind copiii lui Leonardo din greșeală. Dar a durat ceva timp până când registrul civil a recunoscut eroarea, în ciuda insistențelor lui Leonardo.
Într-un comunicat, reprezentanții starii civile au explicat că „eroarea s-a produs în sistemul rețelei familiale, care a returnat o potrivire fonetică la căutare, inclusiv la cei doi copii ai unui tată străin cu nume asemănător”. Instituția a mai transmis că greșeala a fost corectată.
Într-un interviu acordat CHV Noticias, Leonardo Sepúlveda Rodríguez a spus că intenționează să dea în judecată Oficiul de Stare Civilă pentru suferința pe care a provocat-o familiei sale.
Editor : D.C.