Zborul MH066 "a fost deviat către Hong Kong din cauza unei pene la un generator care furniza electricitate" avionului de tip Airbus A330-300, a anunţat Malaysia Airlines într-un comunicat.
"Electricitatea a fost furnizată în continuare de către o unitate auxiliară", a adăugat grupul aerian, fără să ofere detalii despre pană.
Avionul a aterizat la Hong Kong "fără probleme", iar cei 271 de pasageri au fost transferaţi la bordul altor avioane, a adăugat acesta.
Aeroportul de la Hong Kong a anunţat că avionul a aterizat la ora locală 3.00 (duminică, 21.00, ora României).
Malaysia Airlines ţine în prezent titlurile ştirilor de actualitate după ce un avion de-al său, de tip Boeing 777, care efectua o legătură între Kuala Lumpur şi Beijing, s-a "evaporat" la 8 martie. Fragmente care ar putea avea o legătură cu această dispariţie înconjurată de mister au fost reperate de sateliţi în sudul Oceanului Indian, foarte departe de traiectoria avionului.
Este necunoscut ceea ce a provocat schimbarea direcţiei de zbor a avionului şi ce s-a întâmplat cu acesta.