Piloţii unui avion operat de compania Qantas Airways au oprit unul dintre cele două motoare ale aeronavei Airbus 330 după o problemă întâmpinată în timpul apropierii de oraşul australian Perth, luni seară. Avionul a aterizat în siguranţă, a anunţat marţi compania aeriană.
Aeronava Airbus A330-200 a solicitat o aterizare prioritară şi a rulat fără asistenţă suplimentară până la poartă, a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene din Australia, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Presa australiană a citat pasageri ai zborului Melbourne-Perth care au declarat că au auzit un zgomot puternic sau o bubuitură venind dintr-o laterală a avionului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Inginerii Qantas inspectează aeronava, a precizat operatorul aerian.
„Ştim că acest lucru trebuie să fi fost tulburător pentru clienţii aflaţi la bord şi le mulţumim pentru cooperare şi înţelegere”, a declarat compania Qantas.
Defecţiunile survenite la motoare sunt evenimente rare, însă avioanele cu două motoare sunt proiectate să zboare cu un singur motor, iar piloţii sunt instruiţi în acest sens.
Avionul cu două culoare între rândurile de scaune are o vechime de 21 de ani, potrivit furnizorului de informaţii din domeniul aeronautic ch-aviation.
Editor : B.P.