NASA a anunțat că amână lansarea rachetei SpaceX care urma să ducă patru astronauți pe Stația Spațială Internațională, invocând o problemă medicală a unui membru al echipajului. Este prima amânare din motive medicale a unei misiuni NASA din 1990, când comandantul misiunii navetei spațiale Atlantis s-a îmbolnăvit.
Agenția spațială a descris situația drept o „problemă medicală minoră” care „nu este o urgență medicală și nu are legătură cu Covid-19”, dar a refuzat să detalieze natura problemei sau să spună ce astronaut a fost implicat.
Lansarea, stabilită inițial pentru duminică, dar apoi amânată până miercuri din cauza condițiilor meteorologice necorespunzătoare, a fost reprogramată pentru sâmbătă seara, a anunțat NASA, potrivit The Guardian.
Ultima dată când NASA a amânat o lansare programată din cauza unei probleme medicale care implica echipajul a fost pentru un zbor al navetei spațiale Atlantis în 1990, când comandantul misiunii John Creighton s-a îmbolnăvit.
Deocamdată, cei patru membri ai echipajului vor rămâne în carantină în timp ce continuă pregătirile pentru lansare, a spus NASA.
Editor : R.K.