Ultimele cuvinte ale jurnalistului Jamal Khashoggi înainte să fie dezmembrat

Data publicării:
Cadru stradal. Jurnalistul Jamal Khashoggi este suprins de o cameră de supraveghere în momentul în care intră în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul. În imagine se mai poate observa și o dubă neagră, despre care se crede că ar fi transporat, după momentul crimei, trupul tranșat al jurnalistului.
Jurnalistul Jamal Khashoggi, suprins pe o cameră de supraveghere în momentul în care intră în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Ultimele cuvinte ale jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie la Istanbul, au fost „nu pot să respir”, a anunţat duminică CNN, citând o sursă care pretinde că a citit transcrierea unei înregistrări audio a crimei, relatează Agerpres.

jamal-khashoggi
Jurnalistul Jamal Khashoggi, suprins pe o cameră de supraveghere în momentul în care intră în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

El a repetat de trei ori cuvintele „Nu pot să respir!”

Această sursă, a cărei identitate nu a fost precizată de CNN, a declarat că transcrierea arată că uciderea jurnalistului saudit a fost premeditată şi că au fost efectuate mai multe apeluri în timpul uciderii acestuia pentru a descrie desfăşurarea operaţiunii, efectuată la consulatul saudit din Istanbul.

Potrivit CNN, oficiali turci cred că aceste apeluri telefonice au fost adresate unor înalţi oficiali saudiţi la Riad.

Transcrierea comportă descrieri ale unei lupte dintre jurnalistul Khashoggi şi ucigaşii săi şi conţine sunete înregistrate pe bandă în timp ce corpul dizidentului „era dezmembrat de un fierăstrău”.

Transcrierea originală a fost efectuată de serviciile de informaţii turce. CNN indică faptul că sursa sa a citit o versiune tradusă a acestei transcrieri şi a fost informată despre investigaţia făcută de autorităţile turce privind moartea jurnalistului.

Jamal Khashoggi, un jurnalist saudit critic al puterii de la Riad care era colaborator al cotidianului Washington Post, a fost ucis la 2 octombrie în consulatul saudit din Istanbul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri