Tupeu incredibil pentru hoți de buzunare români în Spania, care au cerut câte două ajutoare sociale de la stat. Ce sume încasau lunar

Data actualizării: Data publicării:
hot de buzunare care fura portofelul din rucsacul unui trecator
Hoți de buzunare FOTO: Getty Images

Într-o conferință de presă susținută luni, Jorge Campos, președintele partidului Vox din Insulele Baleare, a dezvăluit că membrii unei bande de hoți de buzunare de origine română, care a fost destructurată la sfârșitul verii în Palma de Mallorca, au primit ajutor social de la Consiliul Local, dar și de la Departamentul de Afaceri Sociale al guvernului regional.

Ajutorul social pe care românii l-ar fi încasat de la Consiliul Local din Palma de Mallorca ar fi fost de 300 de euro pe lună, însă cel acordat de guvernul regional era de 590 de euro pe lună, adică aproape dublu, potrivit ABC.

Consiliul local și guvernul regional din Insulele Baleare sunt conduse de o coaliție care nu include și partidul Vox, astfel că președintele formațiunii, Jorge Campos, a lansat acuzații grave cu privire la modul de gestionare a bugetului și a cerut explicații în acest sens. „Ce se întâmplă? Ce verificări se fac și ce acte se solicită? De ce aceste ajutoare se acordă atât de greu în unele cazuri, iar în altele, atunci când e vorba de o bandă de infractori, în acest caz români, se acordă atât de ușor?”, a spus Jorge Campos în conferința de presă.

În august, în urma operațiunii cu numele „București”, anchetatorii spanioli au arestat 44 de persoane de origine română care făceau parte dintr-o rețea internațională de hoți de buzunare, rețea care acționa cu precădere în în Mallorca, zonă turistică recunoscută.

Potrivit anchetatorilor, banda a acționat timp de un deceniu, timp în care ar fi provocat o pagubă de 12 milioane de euro. O parte din banii furați au fost trimiși în România.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...