Trump anunță că purtătorul de cuvânt al ISIS, ucis duminică, era un posibil succesor al lui al-Baghdadi

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Attends White House Roundtable Discussion On Opioid Crisis
FOTO: Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că armata americană l-a eliminat pe un posibil succesor al lui Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider al reţelei teroriste Stat Islamic, potrivit Mediafax.

„Tocmai am primit confirmarea că înlocuitorul numărul unu al lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost terminat de trupele americane. Cel mai probabil ar fi obţinut poziţia numărul unu. Acum este şi el mort”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

Preşedintele SUA nu a specificat la cine se referă, dar Washingtonul a confirmat luni eliminarea lui Abu al-Hassan al-Muhajir, purtătorul de cuvânt şi unul dintre liderii reţelei teroriste Stat Islamic.

Duminică, Donald Trump a anunţat că Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste Stat Islamic, a fost ucis în cursul unei operaţiuni militare americane efectuată în Siria.

Surse citate de publicaţia National, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, au declarat că Abdullah Qardash, un islamist irakian de origine turkmenă, va fi succesorul lui Abu Bakr Al-Baghdadi la conducerea reţelei teroriste Stat Islamic.

Un fost ofițer al lui Saddam Hussein, cunoscut drept un individ sadic, posibil succesor al lui al-Baghdadi

Potrivit unui comunicat al agenției de presă a ISIS, AMAQ, al-Baghdadi l-ar fi desemenat însă pe Qardash să conducă operațiunile zilnice ale organizației încă din august, anul acesta, în cazul în care ar fi fost ucis, lucru care s-a și întâmplat în urmă cu câteva zile.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri