Trei pirați nigerieni, eliberați pe mare de marina daneză pentru că nu a vrut să-i primească nicio țară. Ei au primit o barcă și hrană

Data publicării:
fregata daneza esbern snare din profil, pe mare
Fregata daneză Esbern Snare i-a ținut pe pirați în captivitate mai mult de două luni, înainte de a-i elibera. Foto: forsvaret.dk

Forțele navale daneze au eliberat trei pirați nigerieni pe care i-au capturat în noiembrie anul trecut în apele Golfului Guineei, pentru că nicio țară de pe coastele Africii nu a vrut să-i primească, scrie Reuters. Pirații au primit o ambarcațiune, mâncare și combustibil suficient pentru a ajunge în siguranță la țărm.

„(Pirații - n.r.) nu au nicio legătură cu Danemarca, iar infracțiunile de care sunt acuzați au fost comise departe de Danemarca. Pur și simplu nu au ce căuta aici și de aceea consider că este o decizie corectă”, a declarat ministrul danez al Justiției, Nick Haekkerup, potrivit Reuters.

Cei trei pirați, care erau deținuți la bordul fregatei Esbern Snare, au fost eliberați pe mare joi, într-o mică ambarcațiune, cu suficientă mâncare și combustibil la bord pentru a ajunge în siguranță la țărm.

Militarii danezi de la bordul fregatei Esbern Snare, care a fost trimisă în octombrie anul trecut în Golful Guineei, au ucis patru pirați în apele din sudul Nigeriei în luna noiembrie, într-o operațiune de protejare a navelor comerciale din zonă.

Alți patru suspecți au fost luați la bordul fregatei, însă Danemarca nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu țările africane din regiune pentru a-i transfera.

Al patrulea suspect, care a fost rănit și internat într-un spital din Ghana, nu a putut fi eliberat în condiții de siguranță pe mare și, de aceea, a fost trimis în Danemarca pentru a fi pus sub acuzare, a mai precizat ministrul Justiției.

Eliberarea celor trei pirați, făcută în concordanță cu legile internaționale, a avut loc în apropierea apelor teritoriale ale Nigeriei, la sud de Delta Nigerului.

Golful Guineei este o zină frecventată de pirați de mulți ani, însă numărul incidentelor a scăzut odată cu intervenția autorităților, ajutate de forțe navale străine.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...