Tiraspol: Dacă trupele ruse se retrag din Transnistria, trebuie să acorde compensații materiale
Data publicării:
„În cazul în care va fi examinată posibilitatea de retragere a trupelor ruse din regiune, atunci va apărea problema evaluării proprietății aflate aici”, a subliniat el, relatează Unimedia. „Prin urmare, anterior au fost luate decizii, potrivit cărora contribuția transnistrenilor în perioada Uniunii Sovietice, în agonisirea acestei proprietăți urmează a fi evaluată. Și anume, să fie exprimată într-o valoare materială, mai concret o valoare monetară, ca să primim o oarecare compensație”, a declarat Evgheni Șevciuk.
Potrivit liderului de la Tiraspol, depozitele de muniţii din Colbasna nu prezintă niciun risc pentru populația regiunii.
„Experții, atât ai armatei ruse, cât și ai armatei celei transnistrene, sunt de părere că, la momentul de față, depozitele în cauză nu reprezintă o amenințare pentru cetățeni. Există o necesitate de a efectua lucrări periodice de întreținere. Noi ne pronunțăm pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și vom contribui la buna lor desfășurare”, a mai spus Șevciuk.