Croația va reintroduce serviciul militar obligatoriu. Când vor fi recrutați primii tineri

Data publicării:
Croatia on a soldier uniform, Croatian Armed Forces, NATO force integration unit, close up
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor procesul de reintroducere a serviciului militar obligatoriu doar pentru bărbaţi, care a fost abolit în urmă cu 16 ani.

„Ministerul Apărării a pregătit propuneri legislative care reglementează formarea militară de bază, precum şi alte aspecte legate de punerea în aplicare a serviciului militar obligatoriu", a precizat ministerul într-un comunicat preluat de Index.hr - transmite EFE, potrivit Agerpres.

Ministrul Ivan Anusic a anunţat în septembrie anul trecut că între 17.000 şi 18.000 de bărbaţi care împlinesc 18 ani în fiecare an sunt candidaţi pentru acest serviciu militar de bază, care va dura două luni. După această perioadă, va exista posibilitatea de a continua o carieră militară profesională.

Se preconizează că primele apeluri pentru recruţi vor fi lansate la mijlocul anului 2025.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, care este şi comandantul suprem al forţelor armate, nu s-a opus schimbării, dar a cerut ca aceasta să fie discutată în cadrul organismelor relevante. Milanovic candidează pentru realegere în alegerile prezidenţiale de duminică.

Croaţia a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008 şi a format o armată profesionistă înainte de aderarea la NATO.

Serbia vecină va reintroduce, de asemenea, serviciul militar obligatoriu în 2025, care a fost suspendat la 1 ianuarie 2011.

Muntenegru, o altă fostă parte a Iugoslaviei, discută, de asemenea, această posibilitate, la 18 ani de la abolirea recrutării.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zelenski şi-a anunţat demisia! Renunţă la postul de preşedinte fără părere de rău. Avertisment pentru NATO
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Loredana Groza, surprinsă în zăpadă doar cu o salopetă mulată și o haină de blană. Decolteul artistei nu a...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Strategia celui mai cunoscut agent imobiliar de scădere a prețului locuințelor: „E vina ta! Nu mai face asta!”
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță beneficiu la pensie. Pensionarii îl primesc acasă
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”