Tânărul înjunghiat de un pește a povestit clipele de groază prin care a trecut. Gestul prietenului său i-a salvat viața

Data actualizării: Data publicării:
zargan-injunghiat-gat-indonezia
Foto: Serviciul de paramedici din Indonezia

Muhammad Idul este un tânăr de 16 ani din Indonezia care a devenit cunoscut la nivel global după ce, săptămâna trecută, a fost înjunghiat de un pește zărgan în timp ce se afla la pescuit și a fost aproape să moară. El le-a povestit jurnaliștilor de la BBC Indonezia momentele de groază prin care a trecut și cum prietenul i-a salvat viața printr-o decizie de moment.

Incidentul a avut loc sâmbătă, dar tânărul a fost operat abia după două zile din cauza complicațiilor care ar fi putut să aibă loc. Se află însă în viață datorită prietenului său și a echipei de medici. El a povestit că peștele a sărit din apă cu o viteză atât de mare încât l-a aruncat din barcă.

Împreună cu prietenul lui, Sardi, a mers la pescuit pe timpul nopții: „Barca lui Sardi era prima și eu l-am urmat într-o altă barcă. După circa 500 de metri de plajă, Sardi a aprins lanterna. Un zărgan a sărit deodată din apă și m-a înjunghiat în gât.”

Fălcile lungi și dinții ascuțiți ai peștelui au străpuns gâtul adolescentului și au ieșit pe cealaltă parte. În același timp, băiatul se zbătea în apele reci pentru a ieși la suprafață, deoarece peștele încerca să scape în adânc. Muhammad a prins zărganul și l-a ținut strâns, încercând să nu fie rănit și mai grav.

„I-am cerut lui Sardi să mă ajute, iar el m-a oprit din încercarea mea de a scoate peștele și astfel să înceapă o sângerare mai puternică”, a adăugat el.

Cei doi au reușit să înoate până la mal, în timp ce Muhammad ține strâns peștele lung de circa 75 de centimetri care se zbătea.

Tatăl lui Muhammad l-a dus la spitalul din Bau-bau, aflat la circa o oră și jumătate de satul lor. Medicii au tăiat rapid peștele, însă capul lui a rămas în gât și au fost nevoiți să amâne operația deoarece nu aveau instrumentele necesare. Băiatul a fost transportat în Makassar, unde a fost operat două zile mai târziu.

fish-impales-boy
Foto: Serviciul de paramedici din Indonezia

Chiar și la acest spital, medicii au fost șocați când au văzut ce operație trebuie să facă. Directorul spitalului a spus că a fost primul caz de acest fel și a fost nevoie de cinci specialiști pentru a elimina peștele în întregime.

După cinci zile, Muhammad nu mai are dureri și așteaptă să meargă acasă. În continuare nu poate să-și miște capul în partea dreapta, dar zâmbește pentru că a scăpat cu viață și ar vrea să pescuiască din nou.

„Trebuie să fiu mai atent data viitoare. Zărganii nu tolerează lumina, de asta a sărit din apă și m-a străpuns”, a mai spus tânărul.

Zărganul mai este cunoscut și ca țipar de mare sau știucă de mare, fiind un pește subțire care crește până la aproximativ 50–70 centimetri lungime. Fălcile sunt alungite și au dinți ascuțiți. Această specie de pește poate sări din apă chiar și cu viteze ce ating 60 de kilometri la oră.

Până în prezent sunt cunoscute două decese provocate de zărgani. Un copil de 10 ani din Hawaii a murit, în 1977, în timp ce pescuia noaptea împreună cu tatăl său, după ce un țipar de mare i-a străpuns creierul prin ochi. De asemenea, un cadet tailandez în vârstă de 22 de ani a fost ucis, în decembrie 2018, după ce un zărgan l-a înjunghiat în gât în timpul unui exercițiu naval.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Accident grav pe pârtia Voineasa. Un copil proiectat în aer de un teleschi defect, fracturi multiple la bazin
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025