Succes neaşteptat pentru extrema dreaptă germană

Data publicării:
Frauke Petry- GettyImages

Politicile catastrofale ale cancelarului Angela Merkel au deschis ochii oamenilor. Este singurul motiv pentru care am reuşit să intrăm în toate parlamentele statale cu un procent din două cifre. În Saxonia-Anhalt, am devenit a doua forţă politică,” a spus Frauke Petry, liderul partidului AFD - Alternativa pentru Germania.

Formaţiunea antiimigraţionistă "Alternativa pentru Germania", AFD, a reuşit să obţină rezultate mult peste aşteptări, pe fundalul nemulţumirilor electoratului privind deschiderea faţă de refugiaţi. Doar anul trecut, peste un milion de străini au intrat în Germania, încurajaţi de politica tolerantă a cancelarului Angela Merkel.

Partidul său, CDU, a pierdut landul Renania-Palatinat, unde candidatul creştin-democrat a obţinut doar 33% din voturi faţă de 37,5% cât a luat candidatul social-democrat.

„Putem să ne bucurăm. SPD a revenit în forţă în Rhineland-Palatinate. Am reuşit şi suntem foarte puternici. Am obţinut o victorie la care cu greu puteam visa,” a declarat Malu Dreyer, preşedintele social-democrat din landul Renania-Palatinat.

În landul Baden-Wuerttemberg, pe vremuri fief al CDU, creştin-democraţii au obţinut cel mai slab scor din istoria partidului, sub 27%. Scrutinul a fost câştigat de Partidul Ecologist, iar locul trei a fost obţinut de "Alternativa pentru Germania". Succesul extremei drepte pune pe gânduri o parte din electorat.

AFD nu este un partid democratic. Reprezintă extrema dreaptă. Ar trebui să ne îngrijoreze că sunt atât de mulţi care simpatizează cu ideile extremei drepte,” a spus Joachim Barone, reprezentant al societatii civile.

Criticată chiar de mulţi colegi de partid, Angela Merkel va trebui să dea explicaţii în faţa conducerii CDU pentru aceste rezultate, considerate o sancţionare directă a politicii de deschidere faţă de imigranţi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri