Substanţă din componenţa gazului sarin, exportată în Siria de firme europene
Data actualizării: Data publicării:
Scandalul în care guvernul sirian este acuzat ca a folosit arme chimice împotriva propriului popor, are ramificaţii şi în Europa. Trei firme din Belgia vor fi judecate pentru că au exportat substanţe chimice în Siria.
Printre acestea este şi o substanţă care intră în componenţa gazului sarin, despre care s-a spus că a fost folosit de trupele lui Bashar al Assad în atacurile chimice. În total, 96 de tone de astfel de substanţe ar fi ajuns la Damasc din Belgia în perioada 2014 - 2016.
Companiile susţin că au acţionat cu bună-credinţă, dar trebuie să-i convingă de acest lucru şi pe judecătorii belgieni.
Procesul începe luna viitoare, pe 15 mai, iar procurorii susţin că firmele nici măcar nu aveau o licenţă care să le permită să exporte astfel de substanţe.