SUA trimit mai multe trupe speciale americane în Irak

Data publicării:
trupe speciale americane 75829253

Militarii americani au ajuns în provincia Anbar, din vestului Irakului, aflată parţial sub controlul luptătorilor organizaţiei teroriste Stat Islamic. Soldaţii vor sprijini armata naţională irakiană în ofensivele împotriva jihadiştilor şi vor antrena soldaţii irakieni pentru viitorul atac împotriva oraşului Mosul.

Apreciem orice efort internaţional pentru eliberarea teritoriului nostru, pentru eliminarea terorismului şi a ISIS”, a declarat Abdul Qahar Alsamaraie, oficial local.

Pe de altă parte, Franţa este optimistă şi spune că eforturile coaliţiei internaţionale împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic încep să aibă roade.

Francois Hollande, preşedintele Franţei, a declarat că „Franţa a fost printre primele ţări, alături de Statele Unite şi altele, care s-a implicat în Irak şi apoi în Siria împotriva ISIS. În fiecare zi, datorită acţiunilor noastre, această armată teroristă este slăbită prin pierderea de teritorii, resurse şi luptători”.

Opinia liderului de la Elysee este împărtăşită şi de comandatul portavionului Charles de Gaulle, de la bordul căruia avioanele franceze lansează raiduri asupra teritoriilor ocupate de jihadişti.

Intensificarea atacurilor asupra ISIS au început să dea roade. ISIS este în defensivă şi a pierdut teren”, a spus Rene-Jean Crignola, comandantul portavionului Charles de Gaulle.

Jihadiştii au pierdut 40 la sută din teritoriul pe care îl controlau în Siria şi Irak. Mare parte din acest succes este atribuit contra-ofensivelor lansate de trupele irakiene şi kurde, susţin oficialii americani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri