SUA-România. Planuri comune în Marea Neagră şi sprijin pentru combaterea corupţiei
Data actualizării: Data publicării:
Statele Unite susţin o prezenţă militară sporită, aeriană şi maritimă în zona Mării Negre, iar sprijinul pentru lupta împotriva corupţie va continua. Informaţia apare în declaraţia comună româno-americană privind parteneriatul strategic, dată după o întâlnire la nivel înalt la Washington.
Este vorba de un comunicat dat de Departamentul de Stat de la Washington. Potrivit documentului, „cei doi parteneri vor continua să coopereze bilateral și în NATO, pentru a asigura implementarea rapidă și completă, până în 2017, a angajamentelor Summit-ului Aliat de la Varșovia, în special constituirea brigăzii multinaționale conduse de România, asigurarea prezenței aeriene și maritime Aliate întărite în regiunea Mării Negre, susținute de un program consolidat de exerciții și antrenamente întrunite și multinaționale.”
Comunicatul privește și alte aspecte, printre care faptul că SUA și România sunt foarte interesate de interconectarea rețelelor de gaze naturale între România, Bulgaria, Ungaria și Austria, dar și între România și Republica Moldova.
De asemenea, SUA și România sunt interesate de exploatarea rezervelor de gazelor din zona Mării Negre.
În aceeaşi declaraţie se mai spune că SUA și România vor colabora şi mai mult decât până acum în ceea ce privește comunicarea strategică, combaterea corupţiei, terorismului și cooperarea în domeniul securității cibernetice.