Studiile arată că persoanele vaccinate anti-COVID sunt protejate împotriva noilor tulpini ale virusului

Data publicării:
vaccin covid-19 coronavirus
Vaccin împotriva COVID. Foto: Profimedia Images

Noile studii publicate marți oferă dovezi liniștitoare că persoanele care s-au vaccinat anti-Covid-19 sunt protejate împotriva noilor variante ale virusului, transmite CNN.

Două echipe de cercetători au testat două dintre noile tulpini ale coronavirusului în contact cu plasma preluată de la persoanele care au primit și cea de-a doua doză a vaccinului Moderna sau Pfizer/BioNTech.

Chiar dacă mutațiile virusului, una descoperită pentru prima dată în Marea Britanie iar cealaltă identificată pentru prima dată în Africa de Sud, au reușit să reducă din imunitatea oferită de vaccinul anti-Covid, niciuna dintre ele nu a reușit să elimine de tot nivelul de anticorpi.

O echipă condusă de doctorul Michel Nussenzweig de la Universitatea Rockefeller a testat plasma luată de la 20 de persoane cărora li s-au administrat două doze, fie Pfizer, fie Moderna, ca parte a studiilor clinice.

Astfel, cercetătorii au descoperit că vaccinurile au produs răspunsuri puternice la anticorpi, precum și celule care continuă să producă anticorpi noi timp de luni de zile sau chiar ani.

Diferitele mutații ale virușilor au fost „ratate” de anumite tipuri de anticorpi, dar în schimb corpurile voluntarilor au lansat mai multe tipuri de anticorpi asupra virusurilor.

„Când alături toate aceste amestecuri de anticorpi, împreună pot avea grijă de mutații. Ceea ce vrem cu adevărat să facem cu aceste vaccinuri este să ținem oamenii departe de spital. Și este extrem de probabil ca acest lucru să se întâmple”, a explicat Nussenzweig.

Cu toate acestea, vaccinurile ar trebui updatate pentru a face față noilor mutații, ceea ce vaccinurile produse de Pfizer și Moderna permit.

Totodată, echipa condusă de Ugur Sahin, cel care a contribuit la inventarea vaccinului BioNTech, realizat și distribuit de Pfizer, și-a testat vaccinul împotriva variantei B.1.1.7 întâlnită în Marea Britanie.

Echipa nu a găsit „nicio diferență semnificativă din punct de vedere biologic în activitatea de neutralizare”, au spus experții, precizând că „ar fi prudent” să se înceapă să se modifice vaccinul, pentru orice eventualitate.

România a înregistrat un singur caz cu o nouă tulpină a virusului

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că în România au fost analizate până în prezent 76 de probe pentru identificarea noii tulpini de coronavirus provenită din Marea Britanie, care ar fi mult mai contagioasă. În țara noastră a fost depistat doar un caz cu varianta din UK.

În România, noua tulpină din Marea Britanie a fost confirmată în laborator la o femeie în vârstă de 27 de ani, din Giurgiu, care a ajuns la camera de gardă a Institutului Matei Balș în primele zile ale anului. Au fost recoltate probe care au fost analizate și a fost confirmată infectarea cu această tulpină.

Femeia a avut simptome ușoare și nu a fost internată în spital. Femeia nu a fost în străinătate și nu a călătorit în Marea Britanie. DSP a demarat o anchetă epidemiologică. 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...