Spania a emis mandate de arestare pe numele a şapte foşti lideri chinezi
Data publicării:
Jiang Zemin / Foto: chinadailymail.com
Informaţia a fost confirmată de organizaţia pentru apărarea drepturilor etnicilor tibetani Campanie Internaţională pentru Tibet.
Mandatele de arestare au fost emise de instanţa Audiencia Nacional din Madrid, care are jurisdicţie excepţională, inclusiv la nivel internaţional.
Organizaţia Campanie Internaţională pentru Tibet a explicat că instanţa spaniolă a aplicat principiul "jurisdicţiei universale", prevăzut în dreptul internaţional, o normă implementată şi în cazul emiterii mandatului pentru arestarea fostului dictator chilian Augusto Pinochet, arestat la Londra în 1998.
"Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin şi fostul premier Li Peng nu mai sunt protejaţi de imunitate diplomatică. Ei şi ceilalţi cinci foşti lideri chinezi riscă să fie arestaţi dacă se deplasează în afara Chinei", a explicat expertul în drept internaţional Jose Elias Esteve, profesor la Universitatea din Valencia.