CEO-ul TikTok, Kevin Mayer, a demisionat după doar 4 luni în funcție, în condițiile în care aplicația se confruntă cu critici aspre din partea președintelui american Donald Trump, relatează CNN.
„În ultimele săptămâni, întrucât mediul politic s-a schimbat brusc, m-am gândit mult la schimbările structurale de care va avea nevoie compania și ce înseamnă acest lucru pentru rolul global pe care mi l-am asumat. Cu inima grea vreau să vă anunț pe toți că am decis să părăsesc compania”, a scris el într-un mesaj către angajați.
TikTok l-a angajat pe Mayer, fost director de top la Disney, cu mai puțin de patru luni în urmă pentru a conduce aplicația, prima a companii chineze care a câștigat atât de mult teren în țările occidentale. Pe lângă responsabilitățile sale de CEO, Mayer a devenit și manager al ByteDance, compania care deține TikTok
De atunci, însă, TikTok a căzut sub tirul criticilor din partea guvernului SUA, iar Trump a amenințat că va interzice aplicația dacă nu este vândută de ByteDance.
Preşedintele american Donald Trump acuză platforma de luni de zile că fură date ale utilizatorii americani în beneficiul regimului de la Beijing, fără a aduce dovezi.
Liderul de la Casa Albă a semnat două ordine executive menite să forţeze ByteDance, proprietarul chinez al TikTok, să vândă rapid operaţiunile americane ale reţelei, în caz contrar aplicaţia urmând să fie blocată.
„De aproape un an, am încercat să discutăm cu guvernul SUA pentru a găsi o soluţie. Dar ne-am găsit în faţa unei administraţii care nu acordă nicio importanţă faptelor, nu respectă procedurile legale şi încearcă să se amestece în negocierile dintre companii private”, a fost reacția TikTok.
Editor web: Monica Bonea