Atunci când cobori spre Tarlabașî, primul sunet pe care îl auzi e cel al picamărelor care demoleaza clădirile vechi pentru a face loc altora noi. În cele care încă nu au fost puse la pământ stau sirienii. Sunt peste tot. În fiecare clădire, în fiecare cameră sau chiar sub cerul liber. Primii care îți ies în cale sunt copiii.
Pe una din străzile din cartier l-am găsit pe Salah Jemil Battal. La 39 de ani, viața lui înseamnă o cameră de câțiva metri pătrați în care își crește copiii. Cinci dintre ei sunt cu el acasă.
Al șaselea e la muncă și e cel care e nevoit să întrețină familia.
Salah Jemil Battal, refugiat sirian: Am un băiat de 12 ani care vinde apă în centru. În afară de asta nu mai avem nicio sursă de venit.
Pentru camera în care stau opt persoane, Salah plătește lunar 500 de lire turcești. Aproape 170 de euro. Băiatul cel mare primește două lire pentru fiecare sticlă de apă vândută pe străzile Istanbulului, așa că la finalul zilei au ce să mănânce. Departe însă de ceea ce aveau în țara natală. Salah și familia lui duceau o viață liniștită în Siria, până când a început războiul, iar casa lor a fost bombardată.
Salah Jemil Battal, refugiat sirian: Am venit din Alep. Am fugit. Am venit ilegal.
Ca să supraviețuiască, mulți refugiați cerșesc în zona pieței Taksim, în centrul orașului. E mereu aglomerat și e plin de turiști. Iar fiecare liră primită înseamnă o zi în plus de supraviețuire.
Întregul material va fi difuzat în această seară în ediţia specială a Jurnalului de Seară, în direct de la Istanbul, începând cu ora 20.00.