Qatar avertizează că nu poate substitui singură livrările de gaze ruseşti către Uniunea Europeană

Data publicării:
rafinarie gaze lichefiate qatar
Qatar este unul dintre cei mai mari exportatori de gaze din lume. Foto: Profimedia

Qatar, unul din cei mai mari exportatori de gaze naturale din lume, a transmis marţi că nu va putea acoperi nevoile energetice ale Uniunii Europene, în cazul unui deficit al aprovizionării blocului comunitar cu gaze din Rusia, ca urmare a tensiunilor politico-militare din jurul Ucrainei.

„Volumul de gaze de care are nevoie UE nu poate fi compensat de nimeni în mod unilateral, fără a perturba livrările către alte regiuni ale lumii”, a declarat ministrul qatarez de stat al energiei, Saad Sherida Al-Kaabi, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Securitatea energetică a Europei necesită un efort colectiv al multor părţi”, a explicat acesta, după o întâlnire avută la Doha cu comisarul european pentru energie, Kadri Simson.

Ministrul qatarez şi-a exprimat speranţa că „tensiunile în Europa pot fi soluţionate pe cale diplomatică, astfel încât toţi furnizorii să poată lucra împreună pentru a asigura securitatea energetică pe termen scurt şi lung”.

Reacţia sa vine după ce Washingtonul a cerut Qatarului şi altor producători majori de gaze să examineze dacă şi-ar putea spori livrările de gaze către UE în cazul în care un atac al Rusiei asupra Ucrainei sau sancţiunile europene şi americane plănuite împotriva Moscovei ar afecta livrările de gaze ruseşti către Europa.

„Respectarea contractelor noastre este sacrosanctă”, a subliniat ministrul din Qatar, sugerând astfel că ţara sa nu va putea redirecţiona către Europa volume de gaze deja contractate de alte ţări fără consimţământul acestora.

În plus, Qatar a cerut Uniunii Europene să restricţioneze revânzarea de gaze în afara blocului comunitar, dacă vrea ca micul stat din Peninsula Arabă, împreună cu alţi furnizori de gaze, să aprovizioneze UE în regim de urgenţă în cazul unui conflict între Rusia şi Ucraina.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei