Pulitzer. Un reportaj despre corupția din guvernul chinez, printre marii câștigători

Data publicării:
pulitzer-prize-medal 1

Ancheta despre ofiţeri de poliţie aflaţi în afara orelor de serviciu şi „care îşi conduc automobilele într-un mod nechibzuit, periclitând vieţile cetăţenilor", a condus la luarea unor măsuri disciplinare pentru limitarea riscurilor, au anunţat membrii comitetului care acordă premiile Pulitzer, relatează Mediafax.

Trofeele de la cea de-a 97-a ediţie anuală a premiilor Pulitzer au fost acordate de Universitatea Columbia din New York. Cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, premiile Pulitzer, aduc acea vizibilitate atât de mult dorită de ziarele şi de site-urile care concurează pentru cititorii dintr-o industrie mass-media atât de fragmentată, în care multe publicaţii au de suferit de pe urma reducerilor bugetare.

Reporterii de la InsideClimate News, un site din cartierul newyorkez Brooklyn, au câştigat premiul Pulitzer pentru reportaj naţional, pentru articolele lor riguroase despre încălcarea legislaţiei naţionale din domeniul conductelor de petrol.

Premiul Pulitzer pentru reportaj internaţional a revenit jurnalistului David Barboza de la cotidianul The New York Times, pentru publicarea unor dovezi de corupţie la nivel înalt în guvernul chinez.

Doi reporteri de la The New York Times, David Barstow şi Alejandra Xanic von Bertrab, au câştigat premiul Pulitzer pentru reportaj de investigaţie cu un articol care a prezentat modul în care lanţul de magazine Wal-Mart a folosit mită pentru a obţine o poziţie dominantă pe piaţa din Mexic.

Redacţia de la The New York Times a fost recompensată cu premiul Pulitzer pentru jurnalism analitic cu un articol despre practicile de business utilizate de Apple şi de alte companii producătoare de tehnologie „care ilustrează partea întunecată a unei economii globale în plină schimbare pentru muncitori şi pentru consumatori".

John Branch de la The New York Times a primit Pulitzerul pentru cel mai bun articol, pentru "naraţiunea sa evocatoare" despre nişte schiori ucişi într-o avalanşă.

În total, publicaţia The New York Times a câştigat patru premii Pulitzer în acest an.

Administrate de Universitatea Columbia, Pulitzer sunt cele mai prestigioase trofee acordate presei americane. Premiile Pulitzer au fost create în 1904 de jurnalistul american de origine ungară Joseph Pulitzer şi sunt acordate anual autorilor celor mai bune reportaje, fotografii, romane şi înregistrări muzicale, împreună cu un cec de 10.000 de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...