Publicație africană: Ostaticul român, monedă de schimb într-o luptă pentru putere în cadrul grupării teroriste care l-a răpit

Data publicării:
terorist

După lungi săptămâni fără nicio veste și nicio revendicare, un lider jihadist din regiune a trimis la 19 mai o înregistrare audio site-ului Al-Akhbar din Mauritania pentru a revendica răpirea lui Iulian Gherguț. În acest comunicat transmis în limba arabă, Adnan Abou Walid Sahraoui, un cadru din Al-Mourabitoune, gruparea teroristului algerian Mokhtar Belmokhtar, „cere guvernului român să acorde o atenție serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deținut de grup”, scrie Jeune Afrique.

La sfârșitul mesajului, Adnan Abou Walid Sahraoui își reafirmă fidelitatea față de Statul Islamic, pe care deja l-a proclamat săptămâna trecută, în numele Al-Mourabitoune. Acestă proclamare a Statului Islamic l-a determinat pe Mokhtar Belmokhtar – de obicei foarte prudent și nu prea vorbăreț, notează site-ul african - să publice, la rândul său, un comunicat pentru a dezminți această informație și a-și reafirma apartenența la mișcarea al-Qaida.

„Se poate percepe, deci, o sciziune în rândul Al-Mourabitoune. Și e de pariat că Sahraoui vede în ostaticul român o monedă de schimb care îi permite să-și întărească mijloacele sau să-și afirme notorietatea”, scrie jeuneafrique.com.

Al-Mourabitoune a fost înfiinţată în 2013. Este condusă de un terorist cunoscut pentru luarea de ostatici de la un complex de exploatare a gazelor din Algeria, în 2013. Atunci au murit și doi români.

Românul Iulian Gherguț a fost răpit sâmbătă, 4 aprilie, în timp ce patrula în împrejurimile minei din Tambao, deținute de omul de afaceri româno-australian Frank Timiș. Împreună cu Gherguț, în autovehiculul 4x4 se mai aflau șoferul și un jandarm din Burkina Faso. Mașina a fost atacată de cinci bărbați înarmați, cu turbane pe cap, care veniseră la bordul unui pick-up marca Toyota.

Jandarmul și șoferul sunt răniți în urma schimburilor de focuri, iar Gherguț este răpit. Cei care l-au răpit fug în direcția frontierei cu Nigeria. Totuși, nu li se dă de urmă, în ciuda operațiunilor de căutare întreprinse de forțele de securitate din Burkina Faso, Mali, Nigeria și Franța.

Site-ul african mai notează că este pentru prima oară când autoritățile din Burkina Faso se confruntă cu răpirea unui cetățean occidental pe teritoriul lor. România nu are ambasadă la Ouagadougou, iar guvernul român a instituit o celulă de criză supervizată de Ministerul de Externe.

Trebuie să uităm de români, francezi sau chiar americani: numai cei din Burkina au capacitatea de a administra această situație delicată”, consideră un membru din conducerea Pan African Minerals, firma lui Timiș, citat sub protecția anonimatului de publicația africană. Dorința sa a fost ascultată, pentru că dosarul a fost încredințat responsabililor puternicului regiment de securitate al Președinției, care controlează serviciile naționale de informații, menționează Jeune Afrique.

Generalul Gilbert Diendéré, fost șef de Stat Major al fostului președinte Blaise Compaoré, care dispune de contacte regionale solide, este în prima linie pentru a obține eliberarea lui Iulian Gherguț, mai precizează jeuneafrique.com.

Citiți și: 

Cum se negociază eliberarea unei persoane răpite de organizațiile teroriste

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...