Proiect. România ar urma să primească până la 6.300 de refugiați

Data publicării:
copii refugiati getty

ACTUALIZARE. România ar putea fi obligată să primească de șase ori mai mulţi refugiaţi decât poate găzdui în prezent. Surse citate de Reuters susţin că oficialii Comisiei Europene ar vrea să redistribuie în România peste 6.300 de transfugi în următorii doi ani.


Înainte de a se afla această informaţie, premierul Victor Ponta declara că România nu poate primi mai mult de 1.500 de refugiaţi.

„Nu putem primi, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem capacitatea. În acest moment, capacitatea României este de 1.500. Deja 150-200 din aceste locuri sunt ocupate”, a explicat Victor Ponta.

Foto: Captură lemonde.fr

„Opinia mea este că nu putem să primim azi mai mult decât putem și avem pregătire. Altfel, e o păcăleală!”, a avertizat Victor Ponta.

Problema imigranţilor va fi discutată într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care va avea loc săptămâna viitoare.

Ne vom întâlni în CSAT, probabil săptămâna viitoare, pentru a discuta despre problema migranților și pentru a prezenta...

Posted by Victor Ponta on Monday, September 7, 2015

Până atunci, prim-ministrul spune că va mai avea consultări pe această temă şi cu omologii săi din statele vecine.

Iniţial Comisia Europeană a vorbit despre repartizarea între statele Uniunii Europene a 40 de mii de solicitanţi de azil. Propunerea a fost făcută în primăvară. Acum, în concordanţă cu agravarea situaţiei, Executivul de la Bruxelles solicită redistribuirea a 120 de mii de refugiaţi, în următorii doi ani. Conform schemei elaborate de Comisie, mai bine de jumătate vor ajunge în Germania, Franţa şi Spania. României i-a fost repartizată o cotă de aproape 4%, ceea ce înseamnă că în ţara noastră ar trebui să ajungă 4.646 de solicitanţi de azil, cu mult peste posibilităţile actuale de acomodare.

Franţa vrea un sistem obligatoriu în privinţa cotelor de refugiaţi, a spus Francois Hollande, care a anunțat că țara sa va primi 24.000 de refugiați în următorii doi ani. Mesajul liderului de la Elysee vine cu două zile înaintea discursului despre Starea Uniunii pe care îl va susţine preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Oficialul de la Bruxelles va propune un sistem clar de acceptare a refugiaţilor, la nivelul Uniunii Europene, idee puternic contestată de unele state membre.

Potrivit AFP, şi Germania este pregătită să primească 31.000 de refugiaţi şi va debloca şase miliarde de euro, pentru a ajuta autorităţile locale să facă faţă valului de imigranţi.  

Noile cote de repartizare a refugiaţilor

Germania - 31.443

Franţa - 24.031

Spania - 14.931

Polonia - 9.287

Olanda - 7.214

România - 4.646

Estonia - 373

Cipru - 274

Malta - 133

Baza de calcul folosită pentru întocmirea sistemului de cote ia în considerare numărul de locuitori ai fiecărei ţări, rata şomajului, numărul cererilor de azil primite până acum şi nivelul produsului intern brut. Conform statisticilor, Germania trebuie să primească cei mai mulţi refugiaţi, peste 31 de mii. Cancelarul Angela Merkel a insistat asupra faptului că împărţirea trebuie să se facă echitabil.

Schema de repartizare a refugiaţilor include doar 22 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene. Italia şi Grecia au fost exceptate din start din moment ce au fost primele ţări care s-au confruntat cu afluxul de refugiaţi. Ungaria a intrat şi ea în această categorie după ce Comisia Europeană a ajuns la concluzia că mijloacele sale de răspuns au ajuns la capacitate maximă. Rămân în afara acestui proiect şi Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda care, prin prevederile speciale ale Tratatului de la Lisabona, nu sunt obligate să se supună legislaţiei europene în domeniul migraţiei. Detalii concrete despre implementarea acestui sistem urmează să fie anunţate miercuri în discursul anual al preşedintelui Comisiei Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...