Prima maşină cumpărată de Prinţul Philip, la vârsta de 19 ani, este păstrată într-un hotel din Sri Lanka

Data actualizării: Data publicării:
masina printului philip
Sanjeev Gardiner, proprietarul hotelului Galle Face, și fiul său, Seshaan, alături de modelul Standard Nine din 1935 care i-a aparținut Prințului Philip. Sursa foto: Profimedia Images

Un Standard Nine din 1935, prima maşină cumpărată de prinţul Philip, potrivit proprietarului său actual Sanjeev Gardiner, din Colombo (Sri Lanka), ar putea fi totodată prima maşină de ocazie achiziţionată vreodată de un membru al familiei regale britanice, informează AFP.

Ducele de Edinburgh, care a murit vinerea trecută la vârsta de 99 de ani şi a cărui înmormântare are loc sâmbătă, era un pasionat de maşini. Soţul reginei Elisabeta a II-a a încetat conducă abia la vârsta de 97 de ani, în 2019, după o coliziune în care vehiculul său s-a răsturnat şi două persoane au fost rănite, scrie Agerpres.

În timp ce se afla în marina britanică în 1940, cu baza în Colombo, capitala statului Sri Lanka, Philip a fost atras de acest Standard Nine, achiziţionat pentru suma de 12 lire sterline (echivalentul a 672 de lire astăzi).

"Atunci când s-a întors la începutul anilor 1950, a venit să vadă maşina", îşi aminteşte Gardiner, care a păstrat vehiculul în hotelul său, Galle Face, care datează din 1864.

"Nu era pretenţios", dă asigurări Gardiner, adăugând că prinţul îi spusese că Standard-ul era prima maşină pe care o cumpărase. Ulterior, Philip a devenit sponsor al clubului Standard Motor Car, dedicat conservării maşinilor construite între 1903 şi 1963.

"De fapt, am primit o scrisoare de la el, adresată prin intermediul unei secretare, pentru a modifica informaţiile care indicau că este vorba de un Standard Eight. El a precizat că era un Standard Nine", a povestit Gardiner. Hotelul său de pe malul apei, unul dintre cele mai vechi din fosta colonie britanică, a construit un muzeu în jurul sedanului negru cu argintiu.

Nereuşind să reducă preţul de cumpărare, prinţul a trebuit să plătească în două tranşe pe parcursul unei luni. El a semnat la Colombo documentele de proprietate ale maşinii ca "Philip, Prinţ al Greciei".

Maşina are 93.040 de kilometri la bord şi poate rula cu până la 128 km/oră. Restaurată de mai multe ori, ea poate fi în continuare condusă, dar costul prohibitiv al asigurării împiedică ieşirea cu ea în trafic, explică Gardiner.

Înainte de pandemia COVID-19, care a afectat turismul în Sri Lanka, maşina era o atracţie pentru turişti şi pentru oaspeţii hotelului. Ea a fost cumpărată de tatăl actualului proprietar, Cyril Gardiner, la începutul anilor 1950.

Prinţul a mers să o vadă în fiecare dintre cele trei vizite ale sale pe insulă între 1954 şi 1981.

Philip a condus prima oară maşina din Colombo la o bază navală din Trincomalee, la 260 de kilometri distanţă şi a solicitat apoi o revizie completă a motorului, care se pare că a consumat mai mult ulei decât benzină.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...