Premiul Nobel pentru Literatură nu va fi decernat anul acesta

Data actualizării: Data publicării:
Nobel Peace Prize Ceremony 2008
Foto: Gulliver/GettyImages

Premiul Nobel pentru Literatură nu va fi decernat anul acesta, au decis membrii Academiei Suedeze, relatează News.ro.

Nobel Peace Prize Ceremony 2008
Foto: Gulliver/GettyImages

Decizia a fost luată de către Academia Suedeză ca urmare a scandalului privind hărţuiri sexuale cu care se confruntă forul. Cea mai mare criză din istoria Academiei Suedeze are drept consecinţă suspendarea celui mai aşteptat premiu Nobel al anului.  

Instituţia este în criză din noiembrie 2017, dată la care cotidianul suedez Dagens Nyheter a publicat mărturiile a 18 femei care afirmau că au fost hărţuite sexual de Jean-Claude Arnault, căsătorit cu academiciana Katarina Fristenson care acum s-a retras. 

Şapte dintre cei 18 membri ai Academiei Suedeze şi-au anunţat demisia până în prezent. 

Secretarul permanent, Sara Danius, a anunţat că abandonează, chiar dacă statutul actual al forului nu permite demisia membrilor aleşi pe viaţă. Ei pot lăsa însă fotoliile goale. 

Recentele plecări reduc la 11 numărul academicienilor activi. Însă, statutul prevede prezenţa în Academie a 12 aleşi. Regelui Carl Gustaf îi revine misiunea de a modifica regulile şi este pregătit să o facă, după cum a declarat, scrie Le Monde. 

Instituţia s-a adresat biroului de avocatură Hammarskiöld & Co pentru a investiga învinuirile de hărţuire sexuală, potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni: „Investigaţia a dezvăluit comportament inacceptabil într-o formă nedorită intim care a avut loc într-adevăr, însă vestea nu a fost transmisă în Academie. Academia nu a ştiut nimic în legătură cu ceea ce ar putea fi descris ca abuz sexual”.

„Reputaţia Premiului Nobel pentru Literatură a avut mult de suferit în urma scandalului din jurul Academiei”, mai informa comunicatul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri