Poveștile horror din avioane: „Mămico, nu vreau să mor!”

Data actualizării: Data publicării:
pericole zbor cu avionul
Foto: GettyImages

Imaginează-ți că ai intrat în șoc anafilactic, ești pe cale să mori, dar te afli la 10 mii de metri altitudine, blocat în toaleta avionului. Cei care te-au închis acolo sunt chiar membrii personalului navigant, arată o analiză CNN care prezintă carențele grave pe care companiile aeriene le au în gestionarea crizelor provocate de alergiile alimentare severe ale pasagerilor, din timpul zborurilor.

Analiza mai dezvăluie, în același timp, lipsa de empatie și extrem de slaba pregătire a personalului navigant de la bord, care nu cunoaște procedurile în astfel de cazuri de urgențe medicale.

În luna mai a acestui an, Alexa, o tânără studentă la Harvard a mâncat, în aeroportul din Boston, un sandviș care conținea nuci, fără ca acest lucru să fie etichetat corespunzător. Alexa era alergică la alune și a intrat în șoc anafilactic, în timpul zborului spre Chicago.

Speriată, tânăra s-a dus la toaletă pentru a-și administra o injecție cu epinefrină.

Reacția personalului navigant din aeronavă a fost șocantă: în loc să o ajute și să-i acorde, eventual, antihistaminice suplimentare, stewardezele au închis-o, pur și simplu, pe Alexa în toaleta avionului, timp de trei ore, până la aterizare.

„Când îți injectezi epinefrină, e posibil să-ți afecteze inima și, de aceea, e foarte important ca cineva competent să te monitorizeze în toată această perioadă. Dar ei m-au închis în toaletă și m-au lăsat singură acolo”.

Copil de 8 ani intră în șoc anafilactic, dar stewardezele interzic doctorilor din avion să intervină pentru că „nu au legitimație”

Un incident similar s-a petrecut într-un zbor din 2014, când Nikki, fata de 8 ani a unui cuplu de americani a început să lăcrimeze brusc și să aibă un comportament ciudat.

Fetița avea o alergie alimentară severă la nuci, alune, grâu, soia și scoici. Înainte de decolare, mama ei a avut grijă să-i curețe personal locul din avion de orice fel de firimituri care ar fi putut provoca alergia. A ratat, însă, câteva alune, lăsate sub scaun de un pasager care zburase mai înainte pe același loc. Acestea au fost suficiente să declanșeze fetiței de 8 ani o reacție alergică puternică.

Nikki a intrat în șoc anafilactic, iar mama ei i-a administrat rapid o injecție cu epinefrină și a rugat stewardezele să o ajute, solicitând inclusiv o aterizare de urgență. Reacția a fost una complet neașteptată.

„Au râs de mine. Nimeni nu m-a luat în serios. În avion, erau trei doctori care s-au oferit să ajute dar personalul navigant nu le-a dat voie să se apropie de fetița mea pentru că nu au putut să se legitimeze și să dovedească, astfel, că sunt chiar medici”, a spus mama fetiței care începuse să se simtă din ce în ce mai rău și striga, în tot acest timp „Mămico, nu vreau să mor!”.

„E ceva incredibil de dureros pentru un părinte să treacă prin așa ceva. Nu-mi venea să cred că treceam prin așa ceva”, a spus mama lui Nikki.

O adolescentă de 15 ani a murit pentru că personalul navigant a uitat că există un defribilator la bord

Atât Alexa, cât și Nikki, au avut noroc: au ajuns la destinație în viață. Nu același lucru s-a întâmplat în cazul unei adolescente de 15 ani care a intrat în șoc anafilactic, în 2016, după ce a mâncat o baghetă cu susan în timpul unui zbor Londra-Nisa.

Tatăl fetei i-a făcut două injecții. Fiecare dintre dozele de epinefrină administrate și-a pierdut efectul după 20 de minute, în condițiile în care zborul era unul de trei ore. Situația tinerei s-a agravat. Un doctor s-a oferit să ajute dar personalul navigant a uitat să-i spună că la bord există și un defribilitator. Când avionul a aterizat la Nisa, era deja prea târziu.

Conform CNN, doar în Statele Unite există 32 de milioane de persoane care suferă de alergii alimentare extrem de severe, care pot provoca șoc anafilactic și duce la deces.

„Problema este că nu știm când se poate declanșa o astfel de reacție, sau care e pragul dincolo de care un astfel de pacient poate intra în șoc anafilactic”, a declarat Lisa Gable, CEO al grupului de inițiativă FARE (Food, Allergy, Resource & Education), care militează pentru drepturile persoanelor care suferă de forme grave de alergii alimentare.

„Reacțiile alergice sunt diferite de la o persoană la alta”, a spus Gable. „Cineva poate intra în șoc anafilactic dacă a mușcat de două ori dintr-o mâncare care conține alergeni, altcineva poate reacționa după o singură mușcătură, sau, mai rău, în urma simplului contact al produsului cu pielea”.

Conform unui studiu al Centrului de Prevenire și Control al Bolilor din SUA (CDC), numărul persoanelor care suferă de diverse forme de alergie alimentară este în creștere. În plus, 6% din copiii sub 18 ani dezvoltă o astfel de alergie, o creștere de 50%, comparativ cu anul 2007.

În prezent, din cele peste 170 de feluri de mâncare care conțin alergeni, opt sunt considerate cele mai periculoase, din acest punct de vedere: laptele, ouăle, alunele, nucile, grâul, soia, peștele și scoicile.

O problemă este în cazul susanului. Acesta se află pe locul 9 în acest top, dar nu este încă prezent și pe lista alergenilor principali a autorității americane pentru siguranța alimentară. Din această cauză, nu toate companiie etichetează corespunzător produsele alimentare care conțin susan și care prezintă, implicit, riscul de alergii.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...