Video Mike Tyson a luat la pumni un pasager care l-a deranjat la bordul unui avion
Data actualizării: Data publicării:
Fostul boxer Mike Tyson a luat la pumni un pasager care l-a agasat înaintea zborului unui avion care urma să decoleze de pe aeroportul din San Francisco cu destinaţia Florida, informează TMZ.
Iniţial, Mike Tyson a fost de acord să-şi facă un seflie împreună cu pasagerul respectiv, care avea un loc în avion situat chiar în spatele fostului campion mondial la categoria grea de box.
Acest lucru nu l-a liniştit însă pe fan, care a devenit, pe parcurs, tot mai agitat în prezenţa lui Mike Tyson. Martorul care a filmat incidentul a declarat pentru TMZ că respectivul pasager a continuat să-l sâcâie pe Tyson cu tot felul de întrebări.
Incidentul s-a petrecut chiar înainte de decolare. La un moment dat, fostul pugilist, în vârstă de 55 ani, care a dominat categoria grea între anii 1980 şi 1990, l-a rugat pe pasager să se potolească.
Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Mike Tyson s-a ridicat de pe scaun şi a început să îl lovească pe pasager până i-a umplut faţa de sânge.
Poliţiştii americani au anunţat că au reţinut două persoane, fără a le nominaliza: o persoană „aflată sub tratament medical pentru răni care nu pun viaţa în pericol” şi altă persoană „care a oferit informaţii minime despre incident şi care a refuzat să coopereze”.