Pierderi de miliarde de dolari pentru New York, după ce milioane de oameni au părăsit orașul în timpul pandemiei

Data publicării:
Vedere orașul new york
Metropola New York Sursă foto: Profimedia images

Milioane de oameni au plecat din New York  în timpul pandemiei, în timp ce alte milioane, cu venituri mai mici, le-au luat locul, rezultând astfel pierderea unor venituri în metropolă de 34 de miliarde de dolari, potrivit unui studiu citat de Reuters.

În perioada 1 ianuarie- 7 decembrie, mai mult de 3,75 de milioane de persoane au părăsit orașul New York iar alte 3,5 milioane de persoane, cu venituri mai mici, au venit în regiunea metropolitană. Astfel, aproximativ 70.000 de oameni au plecat din metropolă, arată studiul companie Unacast, realizat pe datele anonimizate referitoare la locația telefoanelor mobile.

„Exodul nu este atât de mare pe cât s-a discutat. Poate că impactul mai mare este modul în care se schimbă populaţia şi modul în care se schimbă datele demografice”, a declarat Thomas Walle, director executiv şi cofondator al Unacast.

În Tribeca, un cartier bogat din centrul Manhattanului, locuitorii care au plecat anul acesta aveau venituri medii de aproximativ 140.000 de dolari, în timp ce persoanele care s-au mutat în cartier în această perioadă au câștiguri medii de 82.000 de dolari, a adăugat acesta.

Chirii mai mici pentru cartiere de lux 

Impactul dublu asupra populaţiei şi veniturilor din oraş poate avea consecinţe durabile pentru New York, care se recuperează din criza economică cauzată de pandemie, a spus Walle.

”Marea întrebare este: Cum se adaptează în special sectorul imobiliar şi comerţul cu amănuntul? ”, a spus acesta.

Pe termen lung, evoluţia demografică ar putea duce la înlocuirea magazinelor high-end cu branduri mai accesibile iar în acelaşi timp, dezvoltatorii imobiliari ar putea fi nevoiți să ofere mai multe opţiuni de locuinţe la preţuri mai mici, a mai spus Walle.

Un raport separat publicat la începutul acestui an de StreetEasy a arătat că numărul locuinţelor disponibile a crescut, iar chiriile au scăzut în cartierele de lux, inclusiv în districtul financiar din centrul oraşului, între lunile februarie şi iulie. În schimb, chiriile au continuat să crească în cartierele mai accesibile.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...