Poliția de pe insula thailandeză Koh Phangan a arestat 89 de cetățeni străini care participau la o petrecere organizată într-un bar, cu încălcarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei.
Cei arestați provin din peste 10 țări, între care Marea Britanie și SUA.
Thailanda a adoptat mai multe restricții care vizează în principal adunările de persoane în locuri publice, deși țara a înregistrat până acum doar 15.465 de cazuri de Covid-19 și 76 de decese, mult mai puține decât națiunile occidentale. Totuși, în ultimele săptămâni, s-a înregistrat o creștere a numărului de infectări, potrivit BBC News.
29 de cazuri au fost înregistrate de la începutul pandemiei în provincia Surat Thani, unde se află Koh Phangan, dar 11 dintre acestea au fost în ultima lună.
Poliția a făcut o descindere la barul Three Sixty, marți seară, după ce a aflat că s-au vândut online bilete pentru un eveniment organizat aici. Imaginile surprinse în timpul raidului arată o mulțime de persoane în interiorul barului, cei mai mulți cu măști pe față.
Poliția a spus că 22 de thailandezi au fost, de asemenea, arestați, inclusiv proprietarul barului și un alt bărbat care a recunoscut că a organizat petrecerea.
Proprietarul barului și organizatorul au fost acuzați de organizarea unui eveniment neautorizat, în timp ce participanții au fost acuzați de încălcarea restricțiilor. Această faptă se pedepsește cu până la doi ani de închisoare și o amendă de până la 40.000 baht (apriximativ 1.000 de euro).
Koh Phangan este un loc renumit pentru petreceri, care atrage străini din întreaga lume. În perioadele de vârf, locul atrage peste 30.000 de turiști.
Editor : D.C.