#PanamaPapers| Apropiații lui Vladimir Putin ar fi ascuns miliarde de dolari în bănci și companii fantomă 

Data publicării:
vladimir putin - kremlin.ru

Jurnaliștii de la The International Consortium of Investigative Journalism (ICIJ) au descoperit operațiunea prin care partenerii de afaceri ai lui Vladimir Putin au ascuns miliarde de dolari în bănci și companii fantomă. În arhiva firmei de avocatură Mossack Fonseca s-au descoperit zeci de tranzacții însumând circa două miliarde de dolari în care apar numele mai multor persoane apropiate lui Putin.

Documentele arată că o mare parte din împrumuturi au venit iniţial de la o bancă din Cipru, care la momentul respectiv era deținută în majoritate de VTB Bank, controlată de Kremlin și supusă sancțiunilor internaționale pentru ofensiva Rusiei în Ucraina, notează Rise Project. 

Numele violoncelistul Serghei Roldughin, prieten apropiat al liderului de la Kremlin, apare în aceste dezvăluiri. Muzicianul este cel care i-a prezentat-o lui Vladimir Putin pe soţia sa, Liudmila, şi cel care i-a botezat fiica cea mare.

El ar fi patronul a cel puţin două firme offshore care ar fi beneficiat de mai multe tranzacţii de la cea mai mare bancă din Rusia, Bank Rossia, împotriva căreia SUA şi UE au impus sancţiuni, imediat după anexarea Crimeei. Spre exemplu, una dintre companii a împrumutat șase milioane de dolari, iar trei luni mai târziu, datoria i-a fost ştearsă în schimbul sumei de un dolar.

Este posibil, arată ICIJ, că Roldugin care susține că nu este om de afaceri, să nu fie beneficiarul real al acestor bani. În schimb, dovezile arată că Rodulgin este paravanul unei rețele formate din apropiați ai lui Vladimir Putin.

Serghei Roldughin nu a vrut să răspundă la întrebări pe acest subiect.

Expertul anticorupție Tom Keatinge spune că documentele indică că ar fi vorba despre o spălare de bani.

Tot ce am văzut mă face să cred că trebuie investigat în profunzime totul. Da, aşa mi se pare (că arată a spălare de bani n.red), categoric”, a spus Tom Keatinge.

De altfel, Vladimir Putin ar fi cel mai bogat om din Europa, cu o avere estimată la cel puţin 40 de miliarde de dolari, se arată într-un documentar realizat recent de BBC. De ani de zile au existat informații, cel mai mult din partea avertizorilor de integritate, despre averea secretă a lui Vladimir Putin.

„Are un nivel de trai care depăşeşte cu mult ceea ce vedem în Occident chiar şi în cazul celor foarte bogaţi. Este genul de nivel de trai pe care îl vedem la prinţii saudiţi”, a spus Karen Dawisha, autoarea cărții „Cleptocrația lui Putin”.

La averea lui ar fi contribuit taxe de protecţie colectate de la oligarhi şi sute de milioane de dolari din investiţiile făcute de terţe persoane, se arată în documentar.

Câteva companii offshore, un palat și un yacht, despre toate s-a spus că i-ar aparține liderului rus. Mai multe organizații au relatat despre cum s-au îmbogățit persoane din anturajul lui Vladimir Putin.

Aceste documente ar putea confirma ceea ce până acum au fost mai mult zvonuri. Fișierele firmei de avocatură arată cum diverși împuterniciți au creat structuri pentru a-și muta averea. Documentele cuprind adrese de e-mail, extracte bancare, tranzacții bancare și copii după pașapoarte.

Pe lângă Roldugin mai apare și numele lui Yury Kovalchuk, un bncher care s-a împrietenit cu Vladimir Putin pe când era un simplu angajat al statului, și Arkady Rotenberg, un prieten din copilărie care s-a îmbogățit din contracte încheiat cu statul. De asemenea, majoritatea persoanelor identificate ca făcând parte din această rețea au legături cu Bank Rossiya, banca identificată de guvernul SUA ca fiind „casa personală de bani” a lui Vladimir Putin.

Numele lui Vladimir Putin nu apare în niciunul dintre documentele de la firma de avocatură Mossack Fonseca. Înregistrările audio și relatările martorilor arată că și atunci când apropiații lui Vladimir Putin discut, în privat, despre chestiuni financiare, folosesc pseudonime pentru a se referi la președinte sau fac diverse gesturi.

Kremlinul respinge vehement aceste acuzaţii. După ce a primit mai multe întrebări de la ICIJ și alte instituții media pe acest subiect, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitry Peskov a spus că este vorba despre un „atac” și despre „fabulații”.  

Citiți și:
Michel Platini și Lionel Messi, în documentele Mossack Fonseca
Documentele panameze. Rețeta prin care bogații lumii își ascund averile
Cum a acționat firma de avocatură Mossack Fonseca
PANAMA PAPERS | Rețeta prin care bogații lumii își ascundeau banii. Filiera românească

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani