Video O femeie parlamentar și-a angajat opt sosii care să o reprezinte: „Toată lumea știa, dar nimeni nu a spus nimic”

Data actualizării: Data publicării:
Untitled

O politiciană din Bangladesh a fost exmatriculată de la universitate pentru că și-ar fi angajat nu mai puțin de opt sosii care să meargă în locul ei la examene.

Tamanna Nusrat, care face parte din partidul de guvernământ Awami League, este acuzată că le-a plătit pe cele opt femei, care au trăsături fizice asemănătoare, să meargă în locul ei la cel puțin 13 examene, potrivit The Guardian.

Scandalul s-a declanșat după ce o echipă a unui post privat de televiziune - Nagorik TV - a intrat în sala de examen și a intervievat-o pe una din femeile care pretindea că este Nusrat. Filmarea s-a viralizat.

Nusrat, care a fost aleasă în parlament anul trecut, este studentă la arte la Bangladesh Open University.

Am exmatriculat-o pentru că a comis o infracțiune. Nu va mai putea niciodată să se înscrie la universitatea noastră”, a spus un reprezentant al universității.

Un oficial al instituției a spus, sub protecția anonimatului: „Toată lumea știa, dar nimeni nu a spus nimic, pentru că provine dintr-o familie foarte influentă.”

Nusrat nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Fraudele de examene sunt fapte comune în această țară, potrivit The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri