O femeie a aflat să suferă de o boală rară și gravă după ce s-a uitat la o fotografie mai veche cu ea

Data actualizării: Data publicării:
colaj tanara
Shari Dawson FOTO: Shari Dawson

În timp ce se uită la fotografiile vechi, oamenii devin nostalgici și derulează în memorie momente fericite din viață, însă o femeie din Australia a început să se îngrijoreze când a văzut că fizionomia ei era mult schimbată față de acum câțiva ani.

Shari Dawson a vrut să se uite la amintirile dintr-o călătorie pe care o făcuse în Europa împreună cu o prietenă, pe când avea 21 de ani și, cu această ocazie, a descoperit și un selfie în care zâmbea larg și atunci și-a dat seama că ceva este în neregulă.

Bineînțeles, înfățișările noastre se schimbă pe măsură ce înaintăm în vârstă, însă Shari, acum în vârstă de 32 de ani, a văzut că zâmbetul ei arăta complet diferit în urmă cu câțiva ani. De asemenea, a observat și alte schimbări la fața ei care i-au stârnit îngrijorare, potrivit New York Post.

„Întotdeauna am avut mușcătura normală, dar am observat că dinții de jos se atingeau de cei de sus când închideam gura”, a declarat Shari, din Melbourne. „M-am gândit că este ciudat, că înainte nu puteam să fac asta nici dacă mă străduiam”, a mai spus ea.

De asemenea, Shari a observat că și ochii și nasul arătau diferit. În același timp și-a dat seama că și picioarele i-au crescut și că își cumpăra încălțăminte cu un număr mai mare.

Toate aceste schimbări fizice au fost graduale, astfel că niciunul dintre apropiați nu le-a observat. Dar Shari a început să fie cu adevărat îngrijorată când a început să sufere de migrene. Situația devenise atât de gravă încât, la un moment dat, a fost nevoită să-și ia o săptămână de concediu, pentru că nici măcar nu-și putea ține ochi deschiși din cauza durerilor.

În martie 2020, migrenele s-au intensificat atât de mult încât a ajuns la urgențe. Însă a fost trimisă acasă, medicii spunându-i că are doar o migrenă gravă, dar după două zile durerea a revenit și mai puternic și s-a întors la camera de gardă.

De data aceasta a fost supusă mai multor teste, iar medicii au constatat că avea o tumoare la glanda pituitară din creier, care era în creștere de câțiva ani. S-a descoperit că tumoarea sângera, astfel că Shari a fost dusă de urgență în sala de operații, unde medicii i-au îndepărtat cea mai mare parte a tumorii.

Din cauza tumorii, Shari a fost diagnosticată și cu acromegalie, o boală hormonală care poate provoca o creștere anormală a mâinilor, picioarelor și feței, ca urmare a supraproducției de hormoni de creștere de către glanda pituitară.

Potrivit 9News, se presupune că afecțiunea afectează între 715 și 3500 de australieni și este adesea diagnosticată greșit.

Simptomele precoce ale acromegaliei pot include migrene, vărsături, creșterea mâinilor și picioarelor, spații între dinți, o linie pronunțată a maxilarului, îngroșarea pielii și chiar a vocii.

Medicii au reușit să îndepărteze cea mai mare parte a tumorii, dar Shari a aflat că există o tumoare reziduală într-o zonă care era inoperabilă, astfel că i s-au administrat medicamente, ea urmând tratamentul și în momentul de față.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”