Patru oameni, între care trei ofițeri de poliție, au murit duminică dimineață într-un accident de circulație teribil care a avut loc lângă Villeneuve-d’Ascq, în Franța. În mașina celor trei polițiști se afla și o fată de 16 ani, presupusă victimă a unui viol, pe care ofițerii o duceau la spital pentru a fi investigată de un medic legist.
În urma acestui accident, alte două persoane au fost rănite grav.
Cei trei polițiști - doi bărbați și o femeie - o duceau pe tânăra de 16 ani la un spital din Lille, mașina lor izbindu-se frontal de un alt autoturism, potrivit TF1 Info. În urma impactului violent au murit polițiștii și șoferul celeilalte mașini. Alte două persoane - tânăra de 16 ani din mașina poliției și un pasager din al doilea autoturism - au fost rănite grav.
Cauza accidentului este în curs de investigare.
Gérald Darmanin, ministrul de interne din Franța, a postat pe Twitter un mesaj la scurt timp după tragedie: „Accident de circulație foarte grav în nordul țării. În acest moment, bilanțul este de 4 morți, inclusiv 3 polițiști și 2 persoane grav rănite.Toate gândurile mele se îndreaptă către familiile victimelor cărora le transmit condoleanțe”.
Editor : D.C.