Foto: Mediafax
Compania a confirmat problema în noaptea de marţi spre miercuri, precizând că este vorba despre o eroare la harta digitală folosită de piloţi în cockpit, relatează Mediafax, care citează presa din Statele Unite.
„Unele zboruri s-au confruntat cu o problemă la o aplicaţie iPad folosită de piloţi”, a anunţat American Airlines într-un comunicat. „În unele cazuri, avioanele au fost nevoite să se întoarcă la poartă şi să acceseze o conexiune WiFi pentru a rezolva problema”, a adăugat compania.
„Peste 24 de zboruri” au fost afectate, a declarat Andrea Huguely, o purtătoare de cuvânt American Airlines. Compania şi-a cerut scuze pasagerilor şi a anunţat că depunea eforturi să-i ducă la destinaţie cât mai rapid posibil.
American Airlines a fost prima companie care a introdus, în 2013, iPaduri pe care piloţii le folosesc pentru planuri de zbor şi navigaţie. Planurile sunt actualizate permanent şi înlocuiesc manuale tipărite pe hârtie - cântărind aproximativ 16 kilograme potrivit The Guardian - pe care piloţii sunt obligaţi să le care la bord.
Compania a estimat că prin acest program economiseşte peste 1.500 de metri cubi de combustibil anual. În total, 8.000 de iPaduri au înlocuit 24 de milioane de pagini de documente.