Qamar Gul, o adolescentă din provincia Ghor, a ucis doi talibani și a rănit alți insurgenți pentru a-și răzbuna părinții uciși în fața casei, scrie Afganistan Times.
Insurgenții au pătruns în casa tinerei și l-au ucis pe tatăl acesteia, care era liderul satului din provincia Ghor din centrul Afganistanului. Potrivit șefului poliției locale, bărbatul a devenit ținta talibanilor deoarece era un susținător avid al forțelor guvernamentale, scrie AFP.
Atacatorii l-au târât pe tatăl fetei în fața casei, unde l-au ucis. Aceeași soartă a avut-o și mama sa care a opus rezistență. În urma tragediei, Qamar, care se afla în casă, a luat o armă AK-47 cu care a ucis doi talibani și a rănit alți câțiva.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ulterior, mai mulți insurgenți au încercat să o atace pe tânără, dar sătenii și milițiile pro-guvernamentale au reușit să îi alunge. Adolescenta și fratele său de 12 ani au fost transferați într-o locație secretă, apărată de forțe de securitate afgane.
Editor: Cristina Iancu