Numărul de turiști din gondolele venețiene a fost redus din cauza vizitatorilor supraponderali

Data publicării:
Gondolele sunt o atractie turistica in Venetia
Foto: Guliver / Getty Images

Numărul de turiști care se pot plimba cu gondolele pe canalele din Veneția a fost redus la cinci persoane, iar în gondolele folosite pentru traversarea Marelui Canal, numărul a scăzut de la 14 la 12 turiști, scrie The Guardian. Măsura a fost luată din cauza vizitatorilor supraponderali.

"În comparație cu acum 10 sau 15 ani, turiștii cântăresc un pic mai mult", a declarat Andrea Balbi, președintele asociației de gondolieri din Veneția. „Nu avem un cântar pentru a stabili greutatea vizitatorilor așa că am redus numărul de pasageri”.

De asemenea, pentru a proteja această meserie cu o tradiție de câteva secole, tinerii pot moșteni licența taților lor fără a mai susține examenul pentru obținerea persmisului. Acum, singura condiție impusă este ca noii candidați să aibă o experiență de cel puțin patru ani în operarea acestor vase. Astăzi, în Veneția, există 433 de gondolieri.

„Este vorba despre continuarea unei tradiții”, a declarat Andrea Balbi. „Canalele, clădirile, istoria orașului ... lumea gondolierilor este unică, suntem doar 433 de gondolieri, iar candidatura cuiva din Paris, New York sau oricare alt oraș nu ar fi o continuare a tradiției".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri