Noaptea telefoanelor. Ce au vorbit Putin și Obama despre Ucraina

Data publicării:
obama la telefon

Vladimir Putin a invocat „ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei", dar şi „faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev”, relatează AFP, citată de Mediafax.

Washingtonul a luat și o primă măsură ce dovedește tensiunea în creștere cu Moscova. Statele Unite își vor suspenda participarea la întâlnirile de pregătire a summitului G8, prevăzut să aibă loc în iunie la Soci, în Rusia.

Armata ucraineană este în stare de alertă, după ce Camera Superioară a Parlamentului de la Moscova a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin de a interveni în Crimeea, unde Rusia are închiriate baze miliare. Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării. Moscova susţine că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul.

Obama și-a reunit consilierii pe securitate

Conversaţia telefonică dintre Obama și Putin a avut loc în contextul unei reuniuni de urgenţă a echipei de securitate naţională a preşedintelui american, cu scopul de a examina opţiunile politice menite să conducă la soluţionarea crizei din Ucraina.

În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă.

Mişcările de trupe ruse în Ucraina constituie o „încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce este o abatere de la legislaţia internaţională", i-a declarat Obama lui Putin, potrivit administraţiei americane.

În plus, „Statele Unite îndeamnă Rusia să reducă tensiunile prin retragerea forţelor sale de la bazele din Crimeea şi să se abţină de la orice amestec, oriunde, în Ucraina”. Washingtonul a afirmat că „recunoaşte legăturile istrocie şi culturale solide dintre Rusia şi Ucraina” şi a cerut lansarea unui dialog între cele două părţi, „cu o asistenţă internaţională, dacă se impune”. Statele Unite sunt dispuse să participe la acest dialog, potrivit Casei Albe.

„În orele şi zilele următoare, Statele Unite vor purta consultări de urgenţă cu aliaţii şi partenerii lor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU" şi alte organisme internaţionale, potrivit aceleiaşi surse.

De altfel, președintele Obama a vorbit la telefon pe tema Ucrainei și cu omologul francez, Francois Hollande, și cu premierul canadian, Stephen Harper. La rândul său, Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin a vorbit cu președintele francez, cu care a analizat posibile soluții pentru criză și a convenit să rămână în contact.

Și secretarul general al ONU l-a sunat pe Putin

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, l-a sunat sâmbătă pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a-l îndemna să „înceapă de urgenţă un dialog direct cu autorităţile de la Kiev”.

Potrivit unui comunicat al ONU, Ban Ki-moon a subliniat importanţa „restabilirii calmului" în criza ucraineană.

„Trebuie ca înţelepciunea să câştige, iar dialogul este cel mai bun mijloc de a pune capăt acestei crize", a adăugat oficialul ONU.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...