Muzica l-a salvat de întuneric. Un copil aproape orb face minuni în fața pianului

Data publicării: 27.12.2012 17:01

Iulian Stoica are 15 ani şi de opt ani studiază pianul la singurul liceu din Roma unde există o clasă de muzică.

E un adolescent talentat care iubeşte muzica, precum mulţi alţii, la prima vedere. Dar Iulian este special nu doar pentru că din mâinile lui ies sunete divine, ci pentru că el studiază muzica în pofida unui defect major de vedere.

Din punct de vedere medical, Iulian poate fi considerat aproape orb, pentru că vede doar cu ochiul stâng, care funcţionează la o capacitate de doar 1,5 la sută. Oricine în situaţia lui ar prefera sistemul Braille, pentru nevăzători şi, probabil, un însoţitor. Nu, însă, şi Iulian, care cu puţina lui vedere a reuşit să aibă o viaţă normală şi, mai mult decât atât, să viseze.

Deşi deja e maestru la pian, cel puţin printre colegii lui de liceu, Iulian nu se visează concertând în faţa unei săli pline. El se visează dirijind o trupă pentru care tot el vrea să compună muzica, o combinaţie între piese clasice şi folclor românesc. Dar ştie că totul trebuie făcut pas cu pas, notă cu notă.

Părinţii băiatului ştiu că pasiunea lui Iulian pentru muzică l-a salvat de la o viaţă în întuneric şi de la marginalizarea în societate.

„A fost destul de greu să reuşim să-i găsim un profesor care să vrea să studieze cu el. Pentru că prima întrebare era: "Cum o să facem, doamnă?"”, povesteşte Gabriela Stoica, mama lui Iulian.

Dar nu s-au dat bătuţi, mai ales când şi-au dat seamă că Iulian are un talent ce poate anihila defectul de vedere cu care s-a născut.

Iulian avea şapte ani când a început să studieze pianul. Un profesor a fost impresionat de cât de uşor i se întipăresc sunetele în memorie şi de măiestria cu care apoi le reproduce.

Nu a fost o misiune deloc uşoară. Iulian are nevoie de partituri speciale, mult mărite, pentru a putea descifra notele muzicale.

Iulian mai ştie că talentul nu e de ajuns. De aceea studiază ore în şir, chiar dacă nu îi e deloc uşor. Nu se lasă înfrânt sau obosit de defectul lui de vedere. Odată partitura învăţată, Iulian nici nu are nevoie de ochi atunci când se află în faţa claviaturii.

„Dacă închid ochii sau noaptea nu pot să dorm... Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu pot să dorm şi să mă plictisesc. Am un pian imaginar”, mărturiseşte Iulian.

Şi când nu e în faţa pianului, Iulian mânuieşte arcuşul. Vrea să înveţe şi vioara pentru că ştie că are nevoie de ea pentru a cântă folclor. Cu arcuşul e încă începător, dar are răbdare.

Aşa cum are şi încredere că, într-o zi, va vedea clar instrumentele pe care le iubeşte atât de mult. În cazul afecţiunii lui Iulian Stoica, doar un transplant de ochi i-ar putea reda vederea. Iar pentru asta trebuie să treacă de perioada adolescenţei, să aştepte măcar vârsta de 21 ani până la finalizarea procesului de dezvoltare şi să găsească un donator. Dar Iulian are răbdare pentru că, înainte de toate, trăieşte pentru a cânta.