Moscheile și bisericile din Betleem, închise din cauza coronavirusului. Autocarelor cu turiști li s-a interzis intrarea în oraș

Data actualizării: Data publicării:
Turisti cu masti impotriva coronavirus, in vizita la Biserica Nasterii Domnului, in Betleem
Foto: Profimedia

Moscheile şi bisericile din Betleem vor fi închise din cauza epidemiei de Covid-19, a declarat Ministerul palestinian al sănătăţii. Măsurile vizează şi Biserica Naşterii Domnului, locul în care, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus, scrie Agerpres. De asemenea, în Palestina a fost declarată stare de urgență din cauza coronavirusului. 

Închiderea pe o perioadă de 14 zile vine cu doar câteva săptămâni înainte de Paşte, când mii de pelerini vizitează biserica.

În cadrul măsurilor, toate rezervările hoteliere pentru turiştii care vizitează Cisiordania vor fi anulate, conform Wafa, în contextul în care în prezent există mai multe cazuri suspecte de infectare cu noul coronavirus la un hotel din Betleem.

Autocarelor cu turiști li s-a interzis intrarea în Betleem

Autorităţile israeliene au împiedicat vineri intrarea turiştilor în Betleem, principalul oraş turistic din teritoriile palestiniene, din cauza descoperirii unor cazuri de coronavirus, care au determinat autorităţile locale să declare stare de urgenţă sanitară.

Potrivit unui jurnalist AFP prezent la faţa locului, circa 20 de autobuze cu turişti au rămas blocate la punctul de control aflat la intrarea în Betleem, un oraş situat la mai puţin de zece kilometri de Ierusalim.

"Confirm că autobuzele turistice nu mai pot intra în Betleem", a declarat pentru AFP Micky Rosenfeld, purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, care controlează acest punct de control de la intrarea în oraşul palestinian.

"În urma descoperirii unor cazuri de coronavirus la Betleem, o decizie a fost luată ieri de Ministerul Apărării israelian, în coordonare cu Autoritatea palestiniană, pentru a împiedica deplasarea, către şi dinspre acest oraş, a turiştilor şi rezidenţilor", a precizat acest responsabil.

Şapte persoane au contractat noul coronavirus în Cisiordania, potrivit autorităţilor palestiniene, care au decretat joi stare de urgenţă pentru 30 de zile, închiderea Bisericii Naşterii Domnului din Betleem şi o interdicţie de două săptămâni pentru sejururile turistice pe acest teritoriu ocupat de Israel.

Pe de altă parte, potrivit DPA, moscheile din Cisiordania erau deschise pentru rugăciunile de vineri ca de obicei, în pofida apelului autorităţilor palestiniene ca acestea să se închidă pentru a preveni răspândirea virusului.

În sectorul Betleemului au fost identificate primele cazuri de COVID-19 din Cisiordania.

"Persoane contaminate au vizitat Biserica Naşterii Domnului", a declarat pentru AFP părintele Asbed Balian, de la Biserica Armeană, una dintre cei trei biserici care administrează acest loc sfânt unde potrivit tradiţiei creştine s-a născut Iisus.

De partea israeliană, 17 cazuri de COVID-19 au fost confirmate până în prezent, determinând autorităţile să interzică intrarea în ţară, cu rare excepţii, a călătorilor din numeroase ţări asiatice şi europene, în special din Franţa şi Germania.

Aceste măsuri de interdicţie au intrat în vigoare de vineri dimineaţă, ceea ce va duce la anularea mai multor zboruri către Aeroportul Internaţional Ben-Gurion din Tel Aviv.

De altfel, compania germană Lufthansa a anunţat joi anularea tuturor zborurilor sale către Israel.

Vineri dimineaţă, zborurile companiei israeliene El Al de la Zurich, Barcelona şi Berlin au fost de asemenea anulate, precum şi cele trei zboruri ale Air France din Paris, şi zborurile companiilor americane United Airlines şi Delta care decolau din Franţa şi Germania.

Stare de urgență în Palestina

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat stare de urgenţă de 30 de zile, joi, după ce au fost raportate cazuri de coronavirus în oraşul Betleem din Cisiordania.

Decretul a fost anunţat de premierul palestinian Mohammed Shtayyeh la câteva ore după ce oficialii au închis Biserica Naşterii din Betleem, locul în care, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus, şi au interzis prezenţa turiştilor străini în hotelurile din Cisiordania.

"Am decis să declarăm o stare de urgenţă în toate zonele palestiniene pentru a face faţă pericolului coronavirusului şi a împiedica răspândirea acestuia, a spus Shtayyeh, citind din decret.

Shtayyeh a declarat că Abbas i-a acordat autoritate deplină de a supraveghea punerea în aplicare a decretului şi că, în consecinţă, a decis să închidă toate şcolile, colegiile şi grădiniţele şi să anuleze rezervările făcute de turişti străini.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri