Mormonii vor poligamie fără închisoare în America. Legea a trecut în unanimitate de comisiile Senatului din Utah

Data publicării:
Mormons Gather For LDS Church's Semiannual Conference
FOTO: George Frey/Getty Images

O comisie din Senatul statului american Utah a aprobat în unanimitate un proiect de lege pentru decriminalizarea poligamiei, aceasta fiind în continuare o contravenţie dar nu se va mai pedepsi cu închisoare.

Conform sursei citate, după aprobarea primită în comisie, proiectul de lege care ar prevedea doar amendă pentru poligamie va fi votat în plenul senatului.

Comitetul pentru justiţie criminală, prevederi legilative şi judecătoreşti din Senatul statului Utah a aprobat proiectul de lege după ce a audiat mai multe persoane care au arătat că statul îi consideră criminali pe cetăţeni care se supun legilor, notează The Salt Lake City Tribune, citat de Mediafax. 

Senatoarea republicană Deidre Henderson a afirmat că legislaţia în vigoare le împiedică pe victimele abuzurilor din familii poligame să depună plângeri, de frica posibilităţii de a fi arestate.

„Persoanele cu care am vorbit îşi doresc să facă parte din societate. Au obosit să fie tratate drept cetăţeni de mâna a doua. Senzaţia lor este că statul Utah a legalizat prejudecăţile la adresa lor. Îşi doresc să fie cetăţeni cinstiţi, dar văd că trebuie să mintă sau să îşi înveţe copiii să mintă în legătură cu familiile lor ca să fie în siguranţă”, explică senatoarea.

Legea actuală pedepseşte poligamia cu cinci ani de închisoare, pedeapsă care poate creşte cu încă 15 ani dacă acuzatul este găsit vinovat şi de fraudă sau abuz sexual, violenţă domestică sau trafic de persoane.

Noua lege ar considera poligamia între adulţi care au consimţământ o contravenţie, pedepsită cu amendă de până la 750 de dolari şi prestaţii în serviciul comunităţii, considerând-o o faptă mai puţin gravă decât unele infracţiuni de circulaţie pedepsite cu închisoare.

În schimb, acuzaţiile suplimentare sunt în continuare condamnate penal.

Cei care se opun schimbării legislative susţin că stilul de viaţă poligam seamănă cu sclavia şi crima organizată, potrivit reprezentantei Coaliţiei Alegeri Corecte, Angela Kelly.

„Dacă reduci pedeapsa la nivelul unei contravenţii, practic spui că e un stil de viaţă în regulă”, spune Kelly, „şi s-ar putea să şi fie pentru 10 persoane, dar noi vorbim despre societate ca întreg”.

Se estimează că în Utah trăiesc 30.000 de persoane în comunităţi poligame, continuând tradiţiile Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (Mormoni). Biserica a interzis această practică în 1890, ca urmare a presiunilor din partea guvernului federal.

Practica poligamiei contemporane a fost prezentată şi în reality show-ul „Sister Wives”.

Serialul urmăreşte povestea familiei Brown din momentul în care bărbatul care este căsătorit legal cu o femeie şi „căsătorit spiritual” cu alte trei a început să aibă probleme cu legea din Utah. În cele din urmă, familia Brown s-a mutat în Nevada, reproşând statului Utah că violează dreptul la exprimare şi libertate religioasă. Familia ţine de Biserica Apostolică Unită Brethren care consideră poligamia „o practică religioasă de bază”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025