Ministrul grec al Apărării: Incendiile, „o crimă a trecutului”. Posibilele cauze ale tragediei în care au murit peste 80 de oameni

Data publicării:
oameni incendii grecia 2

Ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat că una dintre cauzele incendiilor violente este construirea ilegală a imobilelor, scrie BBC. El spune că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate, potrivit news.ro.

Wildfires Rage In Athens
FOTO: Gulliver/ Getty Images

"Aceasta este o crimă a trecutului. Coasta Atenei, toate aceste proprietăţi, majoritatea nu au aprobare de construire şi au ocupat coasta”, a afirmat Kammenos. 

Primarul din Rafina, Evangelos Bournous, a declarat că una din patru case au fost distruse complet de foc, iar 50% au fost afectate parţial.

Kammenos s-a confruntat cu localnicii nervoşi atunci când a vizitat zonele devastate de incendii. El a fost înconjurat de oameni, care l-au acuzat că i-a abandonat. "Ne-aţi lăsat singuri”, i-a transmis una dintre persoane. Un alt bărbat a declarat pentru BBC că a ajuns la sediul pompierilor pentru a cere ajutor şi a descoperit că ei nu ştiau de incendiu.

Mulţi supravieţuitori s-au salvat ajungând în mare, dar un număr mare de victime au rămas blocate pe o stâncă şi nu au putut ajunge la apă.

Cel puţin 85 de persoane au murit în incendiile de vegetaţie din regiunea Attica, situată în jurul capitalei Greciei, Atena.  Incendiile au distrus satul Mati, situat la 30 de kilometri distanţă de Atena, o zonă populară pentru turişti, arzând zeci de case şi maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri