Grecia închide Acropole, iar Marea Adriatică atinge o temperatură record, în timp ce Europa se sufocă din cauza valurilor de căldură extremă. În Italia, doi pompieri au murit în timp ce încercau să stingă un incendiu în regiunea Basilicata din sudul țării.
Ministerul Culturii din Grecia a ordonat închiderea Acropolei din Atena – cea mai mare atracție culturală a țării – pentru cinci începând cu ora 12:00, miercuri, ora locală, forțând turiștii care speră să viziteze templul Partenon de deasupra sitului să formeze cozi dimineața devreme. Crucea Roșie a împărțit apă îmbuteliată rece și pliante informative celor care așteptau la rând, scrie CNN.
„Am vizitat și am ieșit repede, iar acum mergem la răcoare cu mai mult chef ca să ne bucurăm de zi”, a spus Toby Dunlap, care a venit din Pennsylvania și tocmai făcuse turul Acropolei. „Dar e cald acolo sus, chiar este. Dacă nu vii pregătit, vei transpira.”
Canicula s-a produs în mare parte de la aerul cald care vine din Africa, val care, după cum estimează meteorologii, va continua până duminică. Temperaturile sunt de așteptat să ajungă la 43 de grade Celsius.
În Italia, doi pompieri au murit stingând un incendiu în regiunea Basilicata din sudul țării, au declarat autoritățile.
Avertizare de căldură severă în Palermo și Sicilia
Oficialii au adăugat Palermo, Sicilia, pe lista celor 13 orașe italiene cu o avertizare de căldură severă. Persoanele în vârstă din orașul Verona au fost îndemnate să rămână în case, în timp ce mai multe stropitoare au fost instalate pentru a răcori trecătorii.
La Roma, turista Carmen Díaz, din Madrid, încerca să se răcească cu un ventilator la ora prânzului. „Este al naibii de cald”, a spus ea. „Acest ventilator ajută puțin, dar este foarte, foarte cald.”
Pentru a învinge efectele căldurii, grădina zoologică din Roma a făcut planuri să ofere animalelor fructe congelate sau suc înghețat în această săptămână, când temperaturile sunt de așteptat să depășească 38 de grade.
„Se simte de parcă suntem într-un cuptor cu un uscător de păr îndreptat spre noi”, a spus Patrizia Valerio, care tocmai sosise la Roma din Varese pentru a concertul Coldplay de marți seara.
Prietena acesteia, Mattia Rossi, e convinsă că furtunile ciudate care au lovit Italia la începutul acestei veri sunt dovada că schimbările climatice au făcut ravagii asupra sistemelor meteorologice din sudul Mediteranei.
„Toate acestea sunt simptome ale unei planete care suferă, în opinia mea”, a spus ea.
Criza climatică, determinată în principal de arderea de către oameni a combustibililor fosili, joacă un rol semnificativ în fiecare val de căldură de pe planetă, spun oamenii de știință, făcându-le mai lungi, mai frecvente și mai intense.
Și în Balcani sunt avertismente de caniculă
Avertismente de căldură sunt, de asemenea, în vigoare și în orașele din Balcani.
În Croația, autoritățile au raportat cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în Marea Adriatică, termometrul arătând aproape 30 de grade Celsius în sudul Dubrovnik, cel mai popular loc turistic al țării.
În Serbia, compania electrică de stat a raportat marți un consum record din cauza utilizării aerului condiționat.
În Albania, căldura a determinat guvernul să reprogrameze programul de lucru al funcționarilor publici, lăsându-i pe unii să lucreze de acasă.
Macedonia de Nord vecină s-a luptat cu zeci de incendii. Un incendiu major s-a extins pe aproape 30 de kilometri. Avioanele de stingere a incendiilor din Serbia, Muntenegru, Croația, România și Turcia au răspuns apelului de asistență al țării.
Valul de căldură brutal care a lovit sudul Europei a cruțat până acum Parisul, care urmează să găzduiască Jocurile Olimpice la sfârșitul acestei luni. Temperaturile au fost răcoroase, cu 22 de grade Celsius marți, deși sunt de așteptat să crească mai târziu în cursul săptămânii, pentru a scădea din nou după weekend.
Editor : M.I.