El preconizează acest nivel anual în primii cinci ani și spune că vor fi „consecințe semnificative” în privința locurilor de muncă și locuințelor, relatează BBC.
Migration Watch, care susține controale mai aspre în domeniul imigrației, spune că studiul sugerează că estimările ar putea fi chiar mai mari, dacă s-ar înregistra o mișcare a romilor spre Marea Britanie sau dacă unii dintre cei aproape un milion de români din Spania și Italia s-ar orienta către teritoriul britanic.
Potrivit studiului, Germania și Olanda sunt „destinații probabile” pentru români și bulgari, pentru că rata șomajului în rândul tinerilor este mai mică acolo decât în alte state UE. Însă subliniază că și Marea Britanie, cu o rată a șomajului în rândul tinerilor de 20%, este atractivă, parțial din cauza pieței de muncă flexibile și din cauza facilitării accesului la sistemul de beneficii sociale.
„Marea Britanie deschide accesul pe piața muncii împreună cu restul Europei, iar procesul deschiderii către bulgari și români a fost unul treptat, în contrast cu 2004, când Marea Britanie a fost singura țară mare din UE care și-a deschis piața muncii”, a spus Sarah Mulley, de la Institute for Public Policy Research. „Ar fi surprinzător dacă migrația netă din Bulgaria și România ar fi la scara preconizată de Migration Watch”, a subliniat ea.