20 de persoane înarmate au pătruns în cele două sedii, unde au luat mai mulţi ostatici. Zeci de poliţişti au înconjurat zona, iar după negocieri eşuate, hoţii au reuşit să fugă.
A urmat o cursă nebună pe străzile oraşului, cu schimburi de focuri şi blocaje rutiere, iar la un moment dat, infractorii au oprit o maşină. I-au luat ostatici pe cei cinci oameni aflaţi înăuntru, membri ai aceleiaşi familii, pe care i-au omorât.
Într-un final, după o confruntare de 20 de minute, trupele speciale ale poliţiei au ucis şase fugari şi i-au arestat pe alţii. Însă unii dintre ei au reuşit să se facă nevăzuţi şi au fost daţi în urmărire.