Marea care a secat. Oamenii de știință au descoperit motivele care au dus la unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din lume

Data actualizării: Data publicării:
marea aral
Marea Aral în 2008 (stânga) și în 2013 (dreapta). FOTO: Profimedia Images

Oameni de ştiinţă din Uzbekistan şi China au dezvăluit, după cinci ani de cercetări comune, factorii principali aflaţi la originea micşorării Mării Aral în ultimii 20 de ani.

Marea Aral, situată între Kazahstan şi Uzbekistan, a fost cândva cel mai vast lac din lume. Această întindere de apă s-a micşorat în mod remarcabil din 1960 - suprafaţa sa reducându-se de la 67.000 de kilometri pătraţi în 1960 la doar 6.000 de kilometri pătraţi în 2020.

Majoritatea concluziilor au indicat drept cauză a micşorării Mării Aral extinderea terenurilor agricole.

„Însă, din 2000, terenurile agricole din bazinul Mării Aral au încetat să se extindă”, a declarat Chen Xi, directorul Centrului de studii ecologice şi de mediu din Asia Centrală, aflat în subordinea Academiei de Ştiinţe din China.

Cele mai recente cercetări au constatat că în ultimele două decenii reducerea suprafeţei Mării Aral a fost provocată de un cumul de factori: creşterea temperaturilor, lipsa tehnologiei de economisire a apei pe terenurile agricole, extinderea zonelor umede în zonele medii şi inferioare şi o cantitate mare de apă stocată în hidrocentrale din amonte.

Zonele secate reprezintă o sursă de praf de sare, o ameninţare serioasă pentru mediul înconjurător şi sănătatea oamenilor, scrie Xinhua, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă din China şi Uzbekistan au propus o foaie de parcurs în vederea restabilirii ecologiei zonelor secate, acoperite anterior de apele lacului. Ei au împărţit Marea Aral în mai multe secţiuni, care urmează să fie "tratate" prin măsuri personalizate.

Chen a precizat că tehnologia de economisire a apei reprezintă una dintre modalităţile importante prin care pot fi rezolvate problemele ecologice din ţările din Asia Centrală. "Şaizeci de procente din resursele de apă ale Uzbekistanului sunt utilizate pentru plantaţiile de bumbac. Tehnologiile eficiente de economisire a apei pot salva în fiecare an, în Uzbekistan, 8 până la 10 miliarde de metri cubi de apă care poate fi folosită pentru dezvoltarea industrială şi restabilirea Mării Aral", a declarat cercetătorul.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”