Imagini filmate din dronă în județul Olt arată dezastrul provocat de temperaturile excesive: un lac a rămas fără apă și peștii au murit din cauza lipsei de oxigen. De altfel, luna martie a adus temperaturi record. A fost mult prea cald față de normalul perioadei pentru a zecea lună la rând.
Vremea continuă să fie caldă, iar primul weekend de aprilie va aduce temperaturi de 27 de grade. Ploile vor fi puține. Nu sunt vești bune pentru agricultori, iar asta pentru că în mai mult de jumătate de țară este deja secetă.
În weekend, termometrele vor indica mai mult cu 10 grade decât ar fi normal.
24 de grade Celsius, maxima termică de azi
Joi, vremea va fi închisă în regiunile nordice și centrale, unde va ploua. În rest, va fi senin, iar temperaturile vor urca până la 24 de grade în sud-est. Vântul va mai avea intensificări în sud și sud-vest.
Azi, în București, vremea va fi în general însorită și caldă. Din când în când se vor aduna norii, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Maxima va urca până la 23 de grade.
La munte, vremea se anunță mohorâtă: va ploua, iar la altitudini foarte mari vor mai fi precipitații mixte. La fel arată prognoza și pentru ziua de mâine. Însă în weekend, doar din loc în loc va mai picura.