Manualele de istorie din China vor fi deschise, la ordinul Guvernului, pentru a extinde perioada războiului chino-japonez cu şase ani. Astfel, data de izbucnire a conflictului va fi modificată, din 1937 în 1931, relatează News.ro.
Conflictul, care a fost cunoscut de-a lungul mai multor generaţii în China drept „războiul de opt ani al rezistenţei împotriva agresiunii japoneze”, este înregistrat în manualele de istorie ca fiind început în anul 1937 şi sfârşindu-se în anul 1945.
Totuşi, într-o mesaj transmis miercuri, guvernul preşedintelui chinez Xi Jinping a reintitulat conflictul drept „războiul de 14 ani al rezistenţei împotriva agresiunii japoneze” şi a decis ca manualele să fie corectate, astfel încât să informeze că războiul a durat din 1931 până în 1945.
Decizia indică faptul că Republica Chineză consideră oficial că cel de-al doilea război chino-japonez a început în toamna anului 1931, când Armata Imperială Japoneză a invadat Manciuria, şi nu şase ani mai târziu, în timpul incidentului de la podul Marco-Polo, când trupele japoneze şi cele chineze s-au luptat de-a lungul unei linii de cale ferată, la sud-vest de Beijing. Cel de-al doilea eveniment a fost considerat de istoricii de pretutindeni drept momentul de izbucnire a conflictului între cele două ţări.
În ultimii ani, preşedintele chinez a făcut demersuri pentru a promova reuşitele comuniştilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în ciuda opiniilor multor istorici, potrivit cărora membrii Partidului Nationalist Chinez, nu comuniştii, au purtat cea mai mare parte a luptei şi au făcut efoturi pentru negocierea unui armistiţiu cu Japonia înainte de 1937.
Partidul Comunist nu şi-a mai subliniat niciodată rolul în conflictul ţării cu Japonia înainte de anul 1937, o perioadă în care forţele comuniste erau implicate într-un război civil cu Partidul Naţionalist al Chinei, Kuomintang, condus de Chiang Kai-shek. Abia în anul 1937 comuniştii şi naţionaliştii şi-au unit forţele pentru a lupta împotriva armatei Japoniei.
Zhang Lifan, un istoric din Beijing, a declarat pentru The New York Times că, deşi modificarea datelor a fost justificată pentru acurateţea informaţiilor istorice, decizia ar fi putut fi motivată de posibile beneficii politice pentru Partidul Comunist şi ar putea încuraja apariţia unor resentimente faţă de Japonia.
Guvernul Japoniei a fost criticat anterior pentru încercări de a modifica datele din manualele şcolare pentru a înlătura sau diminua informaţii despre agresiunea militară japoneză, despre care criticii spun că ar putea îndepărta ţara de pacifismul postbelic. În 2007, guvernul conservator al lui Shinzo Abe a ordonat ca în manualele de istorie să fie modificate toate referinţele la sinuciderile forţate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.